Context. De fiecare dată când mergeam acasă la Buzău, cam la o lună – o lună şi jumătate, cu emoţie în glas şi sufletul cât un purice, mă aşezam pe cântar. Sufletul cât un purice îmi era mereu de folos, căci avea un gramaj redus şi nu riscam să’mi dea gabaritul peste cap. E lesne de înţeles că operaţiunea se petrecea dimineaţa în zori, pe stomacul gol şi fără prea multe haine de prisos care să afecteze acurateţea măsurătorilor. Iar bucuria mea era nemărginită când vedeam că, indiferent de cât de mulţi biscuiţi cu ovăz (preferaţii mei) îngurgitasem şi de cât de sedentară fusesem în luna aceea, cântarul arâta veşnic aceeaşi greutate, fără nici cea mai mică oscilare. Unui om normal acest lucru trebuiie să i se fi părut dubios şi fizico-anatomic imposibil, însă eu eram extaziată. Nu era neapărat greutatea la care visam, dar nici nu se multiplica atunci când făceam excese culinare.

Toate astea au durat până într’o seară când, masochistă din fire, am zis să mă “distrez” puţin şi să testez adevăratele limite ale cântarului. Aşadar, am mâncat mult şi bine, un adevărat festin, şi m’am aşezat voioasă pe cântarul cu pricina. Şi mare mi’a fost mirarea când am constatat că greutatea mea nu se modificase cu nici măcar 100 grame, în ciuda eforturilor mele de a goli frigiderul familiei. În minte au început să’mi încolţească gânduri terifiante şi aproape sinucigaşe, fiindu’mi deja clar că luni de zile cântarul mă înşelase cu o neruşinare dezarmantă.

Câteva săptămâni au trecut de atunci şi iată că am dat zilele astea peste un cântar adevărat, electronic chiar, a cărui acurateţe nu prea mai poate fi pusă la îndoială. Deşi, la dracu, aş fi dat orice să fie şi cântarul ăsta stricat! Cert e că gândurile sinucigaşe au început să’mi răsară iar în minte, de data aceasta pe bună dreptate. Acum am cu 3-4 kg în plus faţă de cât aveam pe vremea când vroiam să am cu 3-4 kg în minus! Iar acest raţionament aparent neinteligibil se traduce printr’un singur lucru: e nevoie de măsuri drastice.

Experimentul pe care vreau să îl încep azi, că tot e 1 martie (început de săptămână, de lună, de primăvară – nu există zi mai potrivită de atât), este unul foarte simplu şi se bazează pe principiul mai puţine calorii, mai multă mişcare. Nu prea pot să promit mare lucru în privinţa caloriilor, căci mi’e greu să le contorizez şi mă lupt cu tendinţa de a ciuguli veşnic câte ceva, oricât de mic, dar o să încerc să păstrez nişte limite normale. Ceea ce mi’am propus este să fac mişcare în fiecare zi, nu degeaba am în calculator 30 giga de programe de pilates, aerobic şi tae-bo downloadate ilegal (unii preferă porno, eu am o pasiune pentru pilates).

Principalul motiv pentru care am spus toate astea în gura mare este că mă motivează şi ştiu de pe acum că o să am nevoie de toată motivaţia din lume când rezultatele se vor lăsa aşteptate şi cântarul cel nou mă va călca din nou pe nervi cu acurateţea lui nesuferită. Mă retrag, am nişte cardio de făcut!

About these ads