Atunci când îţi apropii urechea de o scoică încolăcită, mintea îţi este năpădită de sunetul valurilor care se lovesc de mal, aducând cu ele munţi de alge şi sute de alte scoici care închid în ele zgomotul care le’a purtat până departe. Nimic nu te face să te simţi mai aproape de mare decât şoaptele acelei scoici şi parcă nici nu te’ai mai îndura s’o laşi din mână. Nu’ţi doreşti decât s’o ţii lipită de ureche, să închizi ochii şi să te trezeşti pe plajă.
De câteva zile, în urechea dreaptă nu mai aud decât marea.
Asta e o altă formă de a spune că am făcut, cel mai probabil, otită. Sunt o romantică.
August 30, 2010 at 5:19 pm
Si eu asta iarna auzeam un celofan fosnit in ureche… oare mancasem prea multe bomboane de pom?
)))
Ah, ce m-am mai speriat atunci, cand mi-am dat seama ca NU, nu am nici un celofan pe la ureche…
Sa te faci bine si sa auzi marea numai cand vrei tu, nu mereu
:-*
August 30, 2010 at 5:25 pm
recomand si o anumita ciocolata cu bombobonele si categoric auzi ceva:)))
September 2, 2010 at 5:27 pm
Cred ca ai probleme si trebuie sa mergi la un psiholog.