După cum bine ştiţi, englezii sunt un popor veşnic politicos şi amabil, cu un permanent zâmbet discret pe buze, însă cât se poate de rezervat. Iar acest lucru este evident nu doar din comportamentul lor, dar şi din limba pe care o vorbesc.

O să vă povestesc, de data aceasta, despre o lecţie de engleză pe care nu o poţi învăţa din cărţi şi pe care eu am deprins-o după multe luni de practică intensă. O voi numi regula de modestie în vorbire.

În România şi implicit în limba română, în situaţia mai mult decât tipică în care eşti întrebat ce (mai) faci, răspunsul instinctiv pe care îş vei da este “bine”. Fie că eşti într-adevăr cât se poate de bine sau, dimpotrivă, treci prin cea mai neagră perioadă a existenţei tale, nu ţi-ar trece niciodată prin cap să-i spui unui simplu cunoscut că faci rău, iar interlocutorul tău va fi perfect mulţumit cu acel “bine” şi îşi va vedea în continuare de treburile lui.

În Anglia lucrurile stau fix pe dos şi cel mai greşit (pleonasm intenţionat!) răspuns pe care îl poţi da la întrebarea “how are you” este “bine” (good, fine sau alte variaţii). Este poate la fel de rău ca gestul de a scuipa în public, de a te scobi în nas în timpul mesei sau de a arunca gunoaie pe stradă. Să spunem totuşi că a spune că faci bine este echivalentul lingvistic al scobitului în nas. Englezul nu va face decât să caşte ochii mari preţ de 2-2.5 secunde, abia reuşind să-şi mascheze şocul, după care va trece dezgustat pe lângă tine, fără să-ţi mai acorde prea multă atenţie.

Căci cum este cu putinţă să spui în gura mare că eşti bine? De ce nu strigi din toţi plămânii ce salariu ai? De ce nu scoţi din portofel actul de la casa cu trei etaje? Toate acestea reprezintă un păcat capital pentru orice englez învăţat că lăudăroşenia indiscretă e pentru clasele de jos şi modestia e apanaj nobiliar.

Aşadar, răspunsul corect la întrebarea “how are you” este “not too bad” (nu prea rău): suficient de neutru să însemne şi rău şi bine simultan, dar şi suficient de vag să nu însemne nimic, ceea ce va împăca de minune pe toată lumea. Pentru că englezul nu te întreabă ce mai faci dintr-un profund interes faţă de tine, ci din pură şi sublimă politeţe. Iar un răspuns neutru este o înţelegere tacită între cei doi interlocutori de a nu-şi invada reciproc intimitatea.