Trezirea la realitate (II)

5.20 – Fir’ar ea de alarma, fix cand ti’e somnul mai drag! Nu’i neaparat placut sa te trezesti pe ritmuri de samba, isi zise marmota in timp ce’si dezlipea ochii incrustati de urdori. La ora asta nici nu’ti intra degetele’n papuci, periuta de dinti iti da stari de voma (asta daca reusesti sa ajungi la baie, printr’o minune mai ceva ca invierea lui Lazar).

6.05 – Marmota iese pe usa (asta dupa ce se impiedica de prag, scapa cheile de 2 ori si isi aminteste ca a uitat sa’si ia vitamina). La metrou, doar eu si muncitorii, mormai marmota. Si cand te gandesti ca’n vremurile bune (si de mult apuse) la ora asta venea din club, atarnand cu capul plin de aburii betiei. Alta viata…

Dupa ce traverseaza intreg orasul, trecand prin toate punctele cheie ale metropolei (Aparatori, Vitan, Titan, Pantelimon, Obor, Tei, Floreasca si, in sfarsit, Baneasa – nu stiu ce’ar mai lipsi din tot pomenlnicul asta), marmota noastra ajunge in inima santierului. Intr’adevar, macaralele rad in soare argintii, dar cui sa’i mai pese de’asa ceva cand stii ca n’ai dormit decat 3 ore si esti constient ca n’o sa mai vezi patul curand. Si mai trebuie sa ajungi si la examene… Nici nu poti sa gandesti cand mintea ti’e posedata de o singura imagine – o perna moaaaale din puuuuf… Hai sa punem punct, isi zise marmota scuturandu’si pletele ca sa inlature demonii, duhurile si alte lighioane.

Au trecut 3 saptamani deja si marmota e tot pe santier. Pe al 2’lea santier deja, ca sa fim mai precisi. Se pare totusi ca va depasi termenul de o luna, cat pariasem initial ca o sa reziste, deci se tine pe pozitii. Desi nu e un lucru neaparat placut sa’ti petreci jumatate de zi printre hahaielile si baga’mi’as’urile proletariatului, parca te apuca si pe tine sa te iei la’njuraturi cu tine insuti cand te mai trezesti cu cate un cos. Si de la atata praf, iti zic eu ca te trezesti destul de des cu cate unul, asa ca se explica de ce a devenit marmota dependenta de lotiunea antiacneica, mai ceva decat Mutu de cocaina.

Oricum, asta nu e viata! Sa stai tot timpul cu ochii pe ceas in speranta ca cele 4 ore nenorocite or sa treaca mai repede, sa’ti doresti mai degraba sa desenezi copacei la LEC decat sa traduci memorii tehnice, sa vrei sa citesti pana si Ulise decat sa studiezi dispozitii de santier si rapoarte de infrastructuri. Dar ce sa’i faci daca economia de piata a ales sa sporeasca productivitatea pe spinarea marmotei, inlocuind staniolul cu nenorocitul ala de ambalaj resigilabil! Asa cum iarna nu’i ca vara, nici santierul nu se compara cu Alpii insoriti…

Va urma…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s