Cu mâinile curate şi cănile pe masă

Mai întâi a fost Tomata, cu grecoaicele ei unduitoare şi cu parabola Einstein-meets-Marilyn Monroe. Apoi a venit Moravu’ cu cafedomanţia la înaintare, senzuală şi lascivă, cum nici nu mi’o închipuiam (ce nu fac moravurile din om…) Amândoi au cerut acelaşi lucru: cănile la control! Deşi intuiţia îmi şopteşte că altul a fost gândul lor: viciile la control…

Va trebui să mărturisesc că, nenumărate vicii, unle dintre ele fiind de’a dreptul mofturi, cafeau nu e una din ele. Nu mă trezesc stăpânită de gândul de a sorbi o cafeluţă şi nici nu am nevoie de ea ca să mă ţină trează în lungile ore de muncă, atunci când scaunul devine şezlong şi aerul condiţionat aduce a sunetul valurilor izbindu’se de ţărm… Neah, pentru mine cafeaua e altceva… E cafeaua aia cu 2 plicuri de zahăr şi 3 cutiuţe de lapte pe care o beam zilnic la primul meu serviciu, alături de primii mei colegi petreşti, mălini, dumitreşti, feciori, furtuni şi ciuţi, alături de care am trăit poate cea mai fericită perioada a vieţii mele de până acum. Iar cafeaua nu face decât să susţină ideea că, intr-adevăr, prima dată nu se uită niciodată. Iar cana de mai jos este cadoul de despărţire primit de la sus-numiţii colegi, cu un mesaj mai mult decât sugestiv. Şi mărturisesc că, de fiecare dată c’nd o folosesc (adică zilnic), gandul meu zboară către ei…

Apoi e prima cafea pe care am băut’o amândoi, avea aromă de scorţişoară pare-mi-se, păcat însă că ultima a fost aşa amară… Şi mai e şi ciocolata caldă pe care o sorbeam în barul din Pitar Moş, alături de Grupa 5, şi care păstrează inocenţa şi naivitatea primului an de facultate, de care mi’e atât de dor… Primul curs, primul seminar, primul examen… Deci nu sunt dependentă de cafea, ci doar de amintirile pe care mi le trezeşte…

Însă am o pasiune pentru ceai, fie el verde, roşu sau negru, cu lămâie sau cu miere, cu scorţişoară sau vanilie, fierbinte sau cu gheaţă… De mult visez să locuiesc într’o ceainărie, să dorm printre flori de iasomie şi frunze de mentă, să mă trezească aburii unui ceai fierbinte de cireşe amare şi banane… Damn you, Cărtureşti! De obicei beau ceaiul fie din cana de mai sus, fie în paharul pe care mi l’a dat soră’mea când am plecat de acasă, la facultate, trăiască bătrânul Disney:

Iar acum, leapşa merge către… Devon şi Meri. Viciile la control, domnişoarelor!