Puneţi tunurile pe el!

Gata! Misterul s’a elucidat, adevărul a ieşit la iveală! Şi totul datorită cercetătorilor americani care, după ani de studii şi cercetări minuţioase, au descoperit care este principala cauză a violenţei infantile. Se specula de mult timp că desenele animate ar influenţa negativ comportamentul puştilor, dar oamenii de ştiinţă de peste ocean au ajuns la performanţa de a putea stabili cu exactitate care sunt cele mai dăunătoare dintre toate desenele animate. Este vorba despre însuşi Popeye, sălbaticul şi maleficul marinar, care, cu braţele’i vânjoase, tăbăceşte dosurile piraţilor doar de dragul de a face pe super-eroul proletar.

Cercetătorii au formulat şi o explicaţie pertinentă: “Copiii învaţă din ceea ce văd, învaţă că violenţa funcţionează, că băiatul bun îl bate pe cel rău şi aşa ar trebui să se comporte când cineva se poartă urât cu ei.” Deci luptele de stradă pe care le puteţi remarca în faţa blocului (în faţa oricărui bloc, mai exact), în care sunt implicaţi o mulţime de puşti violenţi, sunt cauzate în totalitate de influenţa nimicitoare a ‘marinerului’. Deci Popeye, în loc să’şi vadă de treaba lui şi să vâslească (sau ce’o mai face un marinar în zilele noastre), ne strică odraslele! Viitorul ţării este ameninţat de flagelul Popeye care îi transformă pe copii din simpli mieluşei gingaşi în gangsteri sălbatici!

Eu mă gândeam că influenţa negativă a lui Popeye se rezumă doar la faptul că este un tutungiu înrăit şi i’ar putea face pe copii să viseze la o pipă. Popeye, cum îl văd eu, este aşa:

-Plusuri: Greu de zis… Un plus ar fi faptul ca pare sa duca o viata sanatoasa, cu tot spanacul pe care il consuma (pacat ca e la cutie si se stie ca alimentele conservate nu au aceleasi proprietati ca cele proaspete), dar cand il vezi tot timpul cu pipa’n gura, nici macar spanacul nu poate compensa atata nicotina…

-Minusuri: Nici nu stiu cu ce sa incep. Are un stil foarte original de a vorbi, aduce foarte mult a oligofren autist. Avand in vedere ca e totusi un barbat intre doua varste, chelia pare sa’l ajunga din urma, lasandu’l cu niscaiva fire gen Morcoveaţă, daca stiti personajul. Insa Papai nu se da batut si salveaza aparentele prin deja clasica si jerpeliata palarie de mariner care este. Si ca tot am adus vorba de mariner, evident ca nu ii lipsesc nici tatuajele clasice cu ancora, motiv specific marinaresc, cate unul pe fiecare dintre bratele sale musculoase. Family Guy au lansat ipoteza ca de fapt muschii astia ai lui sunt niste tumori uriase, ceea ce reiese dintr’o simpla observare a structurii sale anatomice. Ar mai fi multe de adaugat, dar n’as vrea sa exagerez cu detaliile…

(via Dreamboys)

Ştiu ce aţi putea crede. Că ăştia micii văd mai multe atrocităţi la ştirile de la ora 5, la filmele cu chinezoi/ Vandam/ Cichi Cean, la emisiunea Trădaţi în dragoste etc… Dar atâta timp cât cercetătorii americani arată cu degetul spre Popeye ca fiind Răufăcătorul Nr. 1 pentru educaţia copiilor români, atunci nu văd de ce am mai cârcoti atâta! CNA are tot dreptul să interzică difuzarea nenorocitelor de desene cu Popeye! Mai ales că toate posturile de televiziune sunt efectiv împânzite de imaginea marinarului violent, din zi şi până’n seară suntem bombardaţi cu ultimele sezoane din Popeye, niciun canal tv nu ezită să ne intoxice cu cele mai recente episoade proaspăt turnate pe platourile de filmare de la Hollywood, în regia fraţilor Wachowsky, cu Keanu Reeves în rol de pirat turmentat şi Cameron Diaz în rolul lui Olive…

Jos cu Popeye!

One thought on “Puneţi tunurile pe el!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s