Julian Barnes – Anglia, Anglia

Încă o carte culeasă după copertă, care a stat cuminte la coadă timp de câteva luni de zile, nici pâs n’a zis!

O strălucită fantezie swiftiană.

zice The Economist. (Între noi fie vorba, ce treabă are The Economist cu cărţile?) Dar are dreptate. Strălucită? Poate fi. Fantezie? Este. Swiftiană? Aduce.

Cert e că Julian Barnes m’a convins, de data asta mai mult decât cu Arthur & George. Anglia, Anglia e o carte la fel de bine scrisă, dar mult mai solidă ca bază morală şi filozofică. Povestea e simplă: un om de afaceri hotărăşte să construiască o Anglie 100% autentică pe Insula Wight, aşa că îi aduce pe Robin Hood cu haiducii lui, pe rege şi pe regină (cam toată familia regală britanică din toate timpurile), Big Ben-ul, Stonehenge, pe Shakespeare şi tot aşa. Noul stat primeşte numele de Anglia, Anglia, îşi proclamă independenţa faţă de patria-mamă şi devine deosebit de prosper, pe când vechiul regat cade în paragină. Lucrurile merg chiar mai departe, însă nu ar avea rost să stric toată distracţia povestind acum întreaga acţiune.

Povestea nu este doar drăguţă şi frumos scrisă, dar loveşte şi unde doare mai tare. Adică unde îi doare mai tare pe englezi – fix în orgoliu. Acesta e motivul pentru care ziceam că Barnes m’a convins. Dincolo de stilul reader friendly de a scrie, lejer, degajat şi comercial pe alocuri, dar cât se poate de postmodernist, Barnes are curajul de a spune şi lucruri mai incomode. E un englez căruia nu’i este teamă să scrie despre defectele propriului neam, care are curajul să recunoască faptul că englezii sunt nişte snobi cu capul pe sus şi cu mintea îngustă, ipocriţi şi perfizi, care iubesc să se văicărească. E drept că acestea sunt doar defectele lor ca naţie şi că au numeroase calităţi pe lângă ele, dar cartea nu intenţionează să’i ridice în slăvi pe englezi, aşa cum s’au învăţat, ci să le mai taie puţin din nas.

Însă Barnes nu îţi propune să vorbească doar despre englezi, deşi titlul cărţii aşa ar putea sugera. Romanul are în spate o teorie foarte interesantă despre original şi copii:

În ziua de azi preferăm copia originalului. Preferăm reproducerea unei opere de artă operei de artă înseşi, sonoritatea perfectă şi solitudinea discului compact concertului simfonic în compania a o mie de victime ale unor suferinţe laringiene, preferăm cartea pe casetă cărţii din poală. În lumea modernă, preferăm copia originalului pentru că ne dă un frisson mai puternic.

Trebuie să pretindem copia, dat fiind că realitatea, adevărul, autencititatea copiei reprezintă ceea ce puteam poseda, coloniza, reordona, ea este realitatea pe care o vom putea întâlni, înfrunta şi distruge.

După o vreme realitatea devine copie.

Barnes nu vorbeşte despre englezi, vorbeşte despre natura umană în general. Suntem slabi, frivoli şi vulnerabili, ne e teamă de o realitate altfel decât cum o ştim noi, aşa că preferăm să ne făurim propriul adevăr, copie a realităţii. Asta pentru că şi noi, la rândul nostru, nu suntem decât nişte copii…

Carte disponibilă la editura Nemira – www.nemira.ro.

Scrie ca sa primesti…o carte

3 thoughts on “Julian Barnes – Anglia, Anglia

  1. Nu stiu de ce, dar mie nu mi-a prea placut cartea asta. :-s Cred ca inca eram in perioada in care respingeam noutatile si tot post-modernismul ma lasa un pic rece.
    Poate daca as reciti-o (ceea ce nu prea imi sta in obiceiuri) as gasi-o mai fainuta acum la varsta schimbarii placerilor si conceptiilor livresti.😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s