Plimbatu-m-am

Fost’am la Vâlcea în uichend, pentru prima dată în viaţa mea (sau cel puţin în ultimii 15 ani, ce’a fost înainte nu’mi mai amintesc). Văzut’am multe. Noroc că am şi o tonă de poze, că în ziua de azi nu te mai crede nimeni pe cuvânt…

Râmnicu-Vâlcea mi’a plăcut de cum l’am văzut. Primul gând care mi’a dat prin cap a fost: ‘Maaamă, zici că’i staţiune’. E aşa frumos, înconjurat de păduri, străzi curate, clădiri vechi, lume liniştită, multe flori (pe stradă, la ferestrele caselor, în balcoanele blocurilor şi chiar şi pe stâlpii de curent electric), aer mult mai răcoros decât în Bucureşti, deşi ne aflam în plină caniculă. Poze am, doar că sunt majoritatea făcute pe noapte. Mostre:

şi florile de care vorbeam – pe stâlpul de telegraf:

Sâmbătă de dimineaţă fost’am la Ocne, unde m’am bălăcit în cea mai sărată apă cu putinţă de mă usturau toate cele. A fost prima apă în care am înotat şi eu, am făcut până şi pluta… Recunosc, apa te ţinea la suprafaţă şi dacă erai piatră de moară, deci nu m’am aventurat aiurea. Bazinul m’a impresionat foarte tare – pe margine e ca o piscină, dar de fapt este o groapă foarte adâncă. E tare senzaţia de a te bălăci într’un lac fără fund, fie el şi cu apă sărată…

(Poze cu mine in costume de baie nu pun, nu se cade, speriem delfinii…)

Pe seară am fost la Olăneşti. Frumoooos, pădure, aer, manele urlând de prin loganuri, cocalari savărând mici cu bere ieftină… A la Roumanie. Păcat de peisajul de vis…

Băut’am şi apă de prin izvoarele sulfuroase. Mă rog, e mult spus băut, doar am gustat, mai mult îmi era imposibil, mi’era că fac alergie de la prea mult sulf. Cert e că le’am încercat cam pe toate, am şi pierdut numărul, dar câştigătorul (adică cel mai horror) este… Lucky 13:

Şi dacă nu mă credeţi, iată şi compoziţia chimică. Pe’asta trebuia s’o fi citit de dinainte, dar oricum nu eram în stare s’o descifrez:

Iar câştigătorul concursului de frumuseţe este izvorul de mai jos (al cărui număr nu l’am reţinut):

Şi o poză cu subsemnata, cu Olăneştiul şi pădurea în fundal:

Stairs to heaven…

A doua zi am fost la Călimăneşti-Căciulata, unde m’am mai scăldat o bucată, de data asta în apă termală. Caaaaldă, dar puternic mirositoare a ou clocit. Ştrandul e frumos aşezat. în mijlocul pădurii, afară e răcoare şi bine, iar în apă e cald şi la fel de bine. Foarte plăcut sentimentul…

Am văzut şi Cozia, şi Oltul…

A fost frumos, mi’a plăcut mult. Mai mergem şi la anu’… Ce bine e să ai pile unde trebuie şi cunoştinţe peste tot!

4 thoughts on “Plimbatu-m-am

  1. Frumoasa Valcea, frumos si Calimanestiul, s-a mai schimbat pare-mi-se de cand n-am mai trecut eu pe acolo. Si tu arati bestial Ene.
    Grupul viitoarelor fotomodele ce presteaza servicii prin telefon te saluta.😀

  2. salutari si din partea Asociatiei Anorexicelor Anonime, te asteptam la noi in celula, te servim chiar si cu o apa plata cu lamaie🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s