Şi marmota… ?

4 luni de muncă z(s)ilnică

82 de zile printre muncitori, ingineri & co.

544 de ore de chin

sute de scrisori, dipoziţii de şantier, contracte şi discuţii traduse

zeci de cuvinte noi învaţate (şi în română, şi în portugheză), însă majoritatea neinteresante (gen culee, geigere, moloz, mortar, tronson, grinzi etc.)

multe vizite la Primărie şi şedinţe traduse, dintre care una lui Sorin Oprescu (mă respect, nu glumă), alta vice-primarului ş.a.m.d.

N’a zis nimeni că viaţa de marmotă e uşoară şi am auzit de multe ori: “N’o să poţi”. Dar am putut. Am putut să muncesc pe’un şantier, atât de delicată şi de “balerină” cum sunt, printre oameni pe care abia îi înţeleg când vorbesc în română, ca să nu mai zic de portugheză. Cert e că m’am călit, am aflat multe despre oameni şi jur că nu aş fi dat şantierul pe nicio multinaţională cu birouri aerodinamice şi ţinută office. Nu de alta, dar am mai trecut cândva şi prin asta şi pe cuvânt de nu m’am simţit mai liberă lucrând intr’un container, printre compactoare şi macarale, escaladând munţi de moloz şi deşeuri, decât intr’o prea-şmecheră clădire de sticlă şi termopan, unde fiecare mişcare îţi este cunoscută de dinainte s’o faci…

Cert e că am rezistat eroic atâta timp şi poate că aş mai fi îndurat încă puţin, dar a sosit vremea ca marmota să se îndrepte către alte zări, undeva înspre celălalt capăt al Europei. Viitorul sună bine, chiar şi pentru o marmotă…

Ah, chiar nu mi’am imaginat că ultimul post scris de pe şantier o să ma facă să mă simt aşa nostalgică… Dar adevărul e că cele mai bune posturi ale mele le’am conceput în container, pate că şantierul chiar mi’a mai dezvoltat creativitatea încă o bucată…