Between the East of my youth and the West of my future…*

img_0299What about now, what about today?

N’am mai avut un an asa bun de la Cernobîl incoace… Glumesc. Ba de fapt, nu glumesc, chiar m’am nascut in ’86, sunt generatia Cernobîl…

Luni frumoase, momente de vis, experiente noi, dar si depresii, deceptii… Ca’n viata, a oscila e omeneste.

Pe scurt: o iarna depresiva, o primavara agitata, o vara pe santier si o toamna in Portugalia.

Am ajuns departe, in spatiu (nici nu stiu la cati km departare) si timp (tocmai in decembrie, cine’ar fi crezut?)…

Am avut al 2’lea job “ca la carte”, unde, desi m’am simtit foarte bine, nu cred ca m’as mai intoarce vreodata. Nu e locul meu – si nu spun asta doar pentru ca e un santier…

Am cunoscut multi oameni faini, si aici, dar si acasa, de care mi’e foarte dor… Am invatat ca prietenii sunt de neinlocuit, dar ca niciodata nu e prea tarziu sa legi o prietenie noua.

Regrete au fost si vor ramane in continuare. Am facut si greseli, mi’am cerut si iertare, oricat de greu mi’ar fi mie sa fac asta.

Am fost superficiala. Prea orgolioasa. Emotiva. Stresa(n)ta. Dar si prietenoasa. Amabila. M’am implicat din toate punctele de vedere.

Am citit multe carti care m’au impresionat. Am vazut filme geniale. Am scris multe chestii care m’au facut  sa ma simt bine.

Am visat. Mult. Dar am si implinit cateva din visele astea. Lista continua…

A fost un an bun. Totii anii sunt buni…

Iar ce va fi sa fie nu stiu. Niciodata nu stii unde vrei ajunge.

Stiu ce’mi doresc totusi. Concret, sa’mi iau licenta, sa ajung la Tiramisu (oh, yeaaaah :D), in Polonia si poate la Lyon (nu stiu de unde atatia bani, sunt student somer), sa ma plimb, sa cunosc oameni, sa’mi fac propriile bijuterii, sa gasesc un job pe gustul meu.

Sa am mai multe nopti albe decat zile negre.

Sa fiu omul care vreau sa fiu.

Sa’mi gasesc locul pe lumea asta…

P.S. Asa gandesc eu, in hopuri, am o dispozitie de fraze scurte si cuvinte aruncate. E sfarsit de an…

*Cuvintele ii apartin lui Jack Kerouac, “On the Road”.

Advertisements

Caragialisme. Culãrul

1. Cine este culãrul: Culãrul este o categorie socială relativ recentă în peisajul urban autohton, primele astfel de specimente facându’şi apariţia cu cel mult 4-5 ani în urmă. Modelul de inspiraţie al culãrului se încadrează pe axa Beckham-Mutu-Morandi şi tinde să devină unul dintre pilonii de susţinere ai generaţiei Hi5.

2. Portret-robot: Culãrul este un tânăr cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani, cu o marjă de eroare de ±2 ani. Are o constituţie atletică, fiind deseori practicant al sportului cu balonul rotund, pentru care multă minte nu se cere, totul e să ai pişere – dar ăsta este deja un comentariu deplasat, încă nu s’a dovedit ştiinţific că ar exista vreo posibilă conexiune între vidul din interiorul balonului rotund şi cel din cutia craniană a jucătorului. Uneori, culãrul mai merge şi la sală pentru a’şi întreţine silueta, fără de care culãrul nu ar mai fi ceea ce este – adică un culãr. Pe lângă siluetă, culãrul se mai defineşte şi prin frează, pe care şi’o tunde cu precădere la un stilist, în saloanele de fiţe şi nici măcar nu ar concepe să iasă în lume fără ca bretonul şi creasta de Tyranosaurus Rododendronus să’i stea ca la carte.

3. Portret psihologic: Principala trăsătura a culãrului este veşnica stare de pribegire metafizică. Culãrul nu’şi poate afla liniştea interioară până nu reuşeşte să fie cu adevărat cul. Va străbate mallul în lung şi’n lat pentru a’şi achiziţiona cele mai cul haine şi încălţări, va lua la rând toate cluburile din Topul celor mai cul cluburi pentru a’şi găsi propria Nirvana, acel colţ de rai unde sufletul său călător se va putea contopi cu muzica minimal. Culãrul este o persoană pentru care nevoia de socializare este una de natură fiziologică. Existenţa prietenilor săi (culãri la randul lor) îi condiţioneaza propria existenţă, deoarece una din concepţiile fundamentale ale culãrului este aceea că primul pas pentru a fi cul este apartenenţa la un grup.

4. Mediu de viaţă: Culãrul este urban prin excelenţă, întreaga lui existenţă fiind condiţionată de mediul de viaţă. Orasul este, prin definiţie, singurul loc care îi oferă culãrului toate mijloacele de trai necesare: shopping, clubbing, gaşcă. Atenţie: dacă întâlniţi cumva un culãr în mediul rural, acest fapt nu poate fi decât un tragic accident al destinului, culãrul a fost mai mult ca sigur forţat să’şi părăsească locul de baştină şi lăcrimează în tăcere după mallurile pierdute.

5. Cum recunoşti un culãr: Pentru un culãr, cel mai important lucru este brandul, respectiv eticheta. El nu se îmbracp decât dă firmă, cu precădere Zara, Levi’s, Colin’s, Little Big, Lee Cooper, Adidas, Nike ş.a.m.d. Spre deosebire de cocalar, care şi el este măcinat de obsesia pentru branduri, culãrul preferă să poarte un tricou pe care să scrie un mic Colin’s, dar să fie original, decât un Armani fals pe tot pieptul şi de 7 ori mai ieftin decât primul. Converşii reprezintă unul din icon’urile definitorii ale imaginii culãrului şi îi poartă invariabil atât vara, cât şi iarna, fără să ţină cont de faptul că iarna nu’i ca vara şi că ai 99,27% şanse să degeri exemplar la temperaturi negative cu Converşii în picioare. Ba din contră, culãrul se consideră un erou urban în astfel de situaţii, pretinzând că nici un sacrificiu nu este prea mare pentru stil. Alte elemente după care poate fi identificat: geaca cu puf la glugă, veşnicii ochelari de soare (stil Police sau Aviator), Ipodul din care ţiuie minimalele, precum şi briliantul din urechea stângă.

6. Ocupaţie: Culãrul nu trăieşte decât pentru a rula. El rulează în club – în special în Kristal, mai ales când vine să mixeze vreun dj celebru la el pe scara blocului şi biletul costă cam cât un transplant de rinichi, rulează în mall – unde face shopping şi îşi soarbe cafeaua săptămânal la Starbucks, şi rulează în general prin absolut orice loc ar frecventa. Nimeni nu stăpâneşte mai bine arta de a rula decât culãrul însuşi, care simte că aceasta este adevarata şi incontestabila lui vocaţie.

Raţionamentul culãrului nu se bazează pe operaţiuni deductive (Ex. Am Converşi, deci sunt cul), ci porneşte invariabil de la premisa Sunt cul, deci exist. Însă culãrul nu se opreşte aici pentru că stadiul de cul nu este decât o etapă în evoluţia lui, următorul pas fiind starea de tru, care face trecerea către punctul cel mai înalt spre care ţinteşte orice culãr: starea de über. Formula matematică a acestei evoluţii este următoarea:

√C³·/+T·(+)≈∞ΩÜ

unde unde C este stadiul de cul, T este stadiul de tru, iar Ü este stadiul de über şi totul este echivalent cu alfa şi omega din über*. Însă doar 5-7% din culãri reuşesc să ajungă überi, fiind un proces anevoios care impune sacrificii nenumărate.

*Unii susţin că formula este valabilă în 60% din cazuri, însă numai în emisfera sudică, polemică generată de fracţia ♂/♀. Nu comentăm.

Mesaj catre Vodafane

Ne stim de multi ai de zile. Eram minora cand mi’a cumparat prima cartela SIM si purta numarul tau. Apoi am devenit majora si mi’am facut abonament. Am ignorat eroic ţepele lunare de pe factura, m’am facut ca nici nu observ ca minutele imi dispareau mai repede decat le vorbeam sau ca dolarii de plata nu coincideau cu ce cheltuiam eu. Nu mi’a pasat nici cand am trecut pe cartela si am asistat, pasiva, la evaporarea creditului, care isi lua zborul cu viteza luminii. Ti’am multumit in gand pentru oferta pentru tineri, m’a facut foarte fericita aproape un an de zile, cele 200 minute imi aduceau zambetul pe buze de fiecare data cand le primeam (adica lunar). N’am strâmbat din nas la nici unul dintre miile de mesaje promotionale neinteresante pe care mi le’ai trimis in toti acesti ani si nu te’am tradat niciodata pentru vreun Orange, Zapp sau vreun mult-mai-tânar-si-mai-plin-de-minute Cosmote. Nimanui nu i’am fost atât de fidea precum ti’am fost tie!

Dar ce mi’ai facut tu in roaming nu se compara cu nimic pe lumea asta! Cum, mai Vodafane mai, sa ma pui sa platesc 65 centi pe minut pentru apelul gratuit de la *222? Cum sa’mi iei din credit pentru minutele din oferta pentru tineri atata timp cat eu nici macar nu le pot utiliza, dat fiind ca sunt in roaming?? Cum sa imi trimiti semeseurile de acasa cu o intarziere de 2 zile? Cum sa ma umpli de mesaje cu promotii la care nu am cum sa particip de peste hotare? Si nu mai zic nimic de faptul ca pentru un apel primit trebuie sa platesc de 5 ori mai mult decat cel care il efectueaza – am inteles asta, e principiul care sta la baza roamingului… Ca sa nu mai mentionez ca, daca as vrea sa trimit acasa vreun amarat de semeseu, ar trebui sa platesc de 2 ori mai mult decat ma costa sa trimit de pe cartela de Portugalia (de’aia si mesajele de la multi ani si alte urari de bine nu le dau de pe Vodafone). Si ca si cand toate astea n’ar fi de ajuns, mai vii si cu o noua oferta pentru tineri, fix acum cand nu pot eu sa mi’o activez si care mi’ar fi la fel de esentiala ca aerul peste vreo 2 luni. Rusine, Vodafane!

Ma doare sa recunosc, dar nu pot renunta la tine! Desi, roamingule, iti zic de pe acum ca nu te pastrez decat ca sa primesc semeseuri de la câtiva oameni de acasa, ma emotioneaza mereu cand mai citesc un “Ne e dor de tine”, desi soseste via Vodafane… Pentru mine nu mai existi decat pentru mesajele de acasa, ca in rest te reneg!

Esti un hapsân, hapsânule! Si sa stii ca sugi.

Si a fost si Craciunul…

In Ajun, am gatit toata ziua cu o prietena slovaca. Am facut bacalhau com natas, care e o chestie foarte complicata, se gateste in 3 tigai deodata, dupa care se pune totul in a 4ª tava, pana si portughezii sunt de acord ca nu e usor de facut. Si a iesit chiar bun…

sany27831

Dupa care a urmat operatiunea Caracatita. S’a lasat cu o sesiune foto in toata regula (Facebook ne e martor :P), dupa care am trecut la ciopartirea tentaculelor (7 la numar). A fost frumos, nu m’am taiat decat o data, alte incidente majore nu au aparut:

sany2773

sany2768

Ma simt tru :D. Nu, nu era asa scarboasa cum pare, la un moment dat te obisnuiesti cu senzatia de caracatita si nu ti se mai pare cine stie ce. Trist a fost ca din jumatate de kg nu am ramas decat cu vreo 250 gr. dupa o ora de fiert, intrase toata la apa… Invatatuta de mine, data viitoare cumparam 3 kg 😛

A fost un Craciun multinational, multicultural &co., ca tot ce se petrece pe aici. Un prieten olandez a adus supa de ciuperci (pacat ca erau ciuperci chinezesti si nu olandeze, cum ne entuziasmaseram toti), niste italieni au facut Sachertorte, noi caracatita si bacalhau… complet traditional :)) Apoi s’a lasat cu mult vin portughez si vodca poloneza…

Cele mai inspirate cadouri pe care le’am primit au fost 2 pachete pline ochi cu plasturi – tipa care mi le’a dat mi’a zis: “Now you can cut yourself as much as you want” :)) si niste sosete tâmpite:

sany2799

***

Zilele astea au fost 15 grade in Lisabona, asa vreme frumoasa in decembrie n’am vazut de cand ma stiu. Ascultam aseara la radio si nenea de la meteo zicea: “Vreme racoroasa in Lisabona in noaptea asta, 10 grade” :)) Si iata ca nu doar timpul si spatiul sunt relative, ci si temperaturile…

***

Printre studentii Erasmus umbla 2 epidemii destul de serioase. Prima e lenea Erasmus, care nu ne lasa sa invatam. Adica oricat am incerca, tot nu se lipeste nimic de noi, cred ca e incurabila… A doua e o gripa care umbla brambura, pare sa fie contagioasa. Astept cu interes Fervexul si paracetamolul de acasa.

***

Mi’am luat jucarie noua. Multi gigãlãi, ma uit la ei ca curca…

***

Mesaj important catre mama: Trimite’mi muraturi! Si catre sora’mea: Nu uita de dvd’urile cu Family Guy!

22/22

Si nu da cu virgula 😀

A birthday is just the first day of another 365-day journey around the sun.

Multumesc pentru semeseuri, mailuri, telefoane si tot ce implica mijloace de comunicare moderne, le’am primit si citit pe toate. Mi s’a cantat La multi ani in nu stiu cate limbi si am primit cele mai erotice urari de pana acum, se pare ca varsta deja isi spune cuvantul.

Bai, m’am emotionat! 😀

A, si promit sa primesc toaaaate cadourile la primavara, cand ma intorc 😀

A fost odata ca niciodata…

scan0002

… o fetita. Cu unghiile roase, cu genuchii juliti, tacuta si antisociala. Unele lucruri nu se schimba niciodata. Nu imi mai rod unghiile de printr’a 8a si nici nu’mi mai julesc genunchii (acum doar mainile mi le mai umplu de zgarieturi si cicatrici, nu ma am bine cu fierul de calcat), nu mai sunt chiar asa tacuta, dar antisociala voi fi pe vecie.

La cererea gemenei Flavia imi etalez si eu prima poza din clasa intai, cu mentiunea ca sunt mai tru, dat fiind ca noi nu aveam harta in spate, ci panoul cu litere. Iar caietul pe care se presupune ca scriam ii apartinea unui coleg care avea cel mai frumos scris din clasa – eu am avut o caligrafie total necaligrafica in primii ani de scoala, va dati seama ca doamna invatatoare nu ar fi vrut sa ma denigreze pe vecie afisand in poza propriul meu caiet plin de pete se cerneala si litere scofâlcite…

A se remarca totodata si tunsoarea bob, eram cu un pas inaintea modei – un pas mic pentru mine, dar mare pentru omenire, dat fiind ca Victoria Beckham a adus freaza asta in prim-plan abia prin 2005, iar poza e facuta prin ’94, daca nu ma inseala matematica (deci nu bag mana in foc ca mi’au iesit bine calculele).

Ii multumesc sora’mii fara de care nu as fi putut sa duc la bun sfarsit aceasta leapsa (dat fiind ca sunt la cateva mari si tari departare de poza cu pricina). Si ii mai multumesc inca o data pentru cele 3 mailuri identice pe care mi le’a trimis si tin sa o felicit ca a reusit sa treaca la toate tezele (stii ca esti mandria mea).

Iar acum lansez leapsa catre Ambasadoarea tuturor fluturilor si nefluturilorDora Smeagol Jr, Ana-neprintesa, precum si catre sora’mea (oricat de tru ar fi noua generatie). Pampoanele la control!

Loc de dat cu uber-titlul

Revelatia sezonului: vreau sa stiu germana. Consiliul a aprobat: Lene pentru ca toata viata si’a dorit sa vorbasca germana , pentru ca este o limba care suna al naibii de misto (parerea ei!), iar Barbie pentru ca e uber-cul sa stii germana in zilele noastre.

Urmeaza o perioada de intense si staruitoare milogiri pe la catedra de germana, dupa care soseste verdictul: 3 cursuri/saptamana, o zi da, una ba, insumand 6 ore de germana cu o grupa care incepuse cursul cu o luna inainte (nu in noiembrie, cum s’au trezit unii/unele). Si cireasa de pe tarta: toate cursurile cu noaptea’n cap, imediat ce se crapa de ziua – adica de la 10 dimineata. Nemultumire mare: Lene pentru ca’i e lene sa se trezeasca, iar Barbie pentru ca nu’si poate face somnul de frumusete. Pana la urma s’a recurs la adunarea de forte, ce a culminat cu achizitionarea unui destul-de-costisitor-pentru-cat-de-mic-este dictionar german-portughez, portughez-german, motiv pentru care Românul comun din Lene si din Barbie a decretat: “Mergem la gemana ca doar n’am dat atatia bani pedegeabulea!”

Primul curs le’a smuls cate’o lacrima si lu’ Lene, si lu’ Barbie, si Romanului deopotriva (si nu doar pentru ca s’au trezit cu totii odata cu gainile). Profa – nemtoaica de la mama ei – a inceput sa palavrageasca pe limba aia de nu o intelegi decat daca ti’o traduce careva. Colegii portughezi arborasera niste figuri concentrate si atoatecunoscatoare, care au avut ca principal efect raspandirea panicii in fiinta lu’ Lene, a lu’ Barbie si a Romanului, evident. Neam din neamu’ lor nu mai auzise atata germana la un loc si se intrezarea o soarta crunta. Norii s’au raspandit in momentul in care primul portughez a raspuns la intrebarea care’i fusese adresata cu un nevinovat “Nu inteleg”. Si se facu lumina. Profa incepu sa se explice intr’o portugheza bâjbâita si sa puna intrebari bilingve, sa le priceapa si fraierii.

Au urmat apoi doua luni de injurat alarme pitigaiate care suna mereu cand nu trebuie, timp in care Lene, Barbie, precum si Românul si’au adunat toata constiinciozitatea de care s’au simtit in stare si au mers cu strictete la mai toate cursurile – au mai si chiulit, dar de atat de putine ori, incat aproape ca nu se pune, ok? Si si’au facut si toate temele, care au fost asa de uber bine scrise, incat profa nici n’a indraznit sa le pângareasca cu vreo nota, a zis doar “sehr schön” la sfarsit, ceea ce nu poate fi decat de uber bine! Iar acum recunosc ca nimic pe lumea asta nu se compara cu multumirea sufleteasca pe care ti’o aduce bucuria de a putea pricepe cate un cuvant razlet, pe ici, pe colo. Nimic nu te umple de o satisfactie mai mare decat puterea de a spune “Der Fahrkartenautomat ist kaputt*”. Sa fii capabil sa intrebi “Wartest du schon lange hier?**” sau sa strigi in gura mare “Ich bin einundzwansig Jahre alt***” iti lumineaza ziua si te face sa privesti viata cu alti ochi.

Insa, din nefericire, probabilitatea de a ajunge la o germana mai de doamne’ajuta pana la sfarsitul lui ianuarie (cand se termina cursurile) este foarte redusa, si asta nu din cauza lu’ Lene sau a lu’ Barbie (a Românului nici atat!). Vina o poarta doar colegii portughezi care, fiind niste obositi, abia reusesc sa pronunte si ei corect dupa ce repeta acelasi cuvant de 5 ori (pe cand Lene, Barbie si Românul au un “gut Aussprache”, zice profa). De asemenea, portughezii nu pot intelege cu nici un chip faptul ca verbul trebuie musai sa incremeneasca in pozitia a 2ª, ca altfel fraza iese toata o varza. E ciudata germana asta, dar nu e chiar martiana, asa ca portughezii sunt niste obositi, clar!

Ce aflam noi de aici? Un lucru cat se poate de evident: ca Lene, Barbie si Românul sunt deosebit de tru pentru ca invata germana in portugheza, na! Ce poate fi mai tru decat sa kombinieren niste Worten si sa resulten niste Sätzen de o asa Komplexitaten? Uber tru!

 

Explicatii pentru cei mai putin tru 😛

* “Automatul de bilete este stricat.”

** “Astepti de mult aici?”

*** “Am douazeci si unu de ani.” Din nefericire, in cateva zile va trebui sa schimb cifra, ca altfel as minti crunt, ceea ce nu se cade. Oricum, stiu foarte bine die Zahlen, asa ca pot sa zic si 22 (seamana cu 21, doar ca e putin altfel).

Doamne, ce post lung!! (Cel care’l citeste pana la capat e uber. Punct) Uite ce fac in loc sa scriu tema la germana! Uber-lene pe capul meu…

If life gives you lemons…

… grab a tequila and salt!

Iar daca ai exagerat cu tequila si constati ca esti cu adevarat beat (nu dezvolt subiectul, Ovi este cel care elaboreaza un studiu exhaustiv in domeniu), ar fi bine sa’ti iei si niste masuri de siguranta – nu de alta, dar nu stii niciodata de ce aventuri ai putea avea parte. Asa ca cea mai inteleapta decizie ar fi un tatuaj conceput special pentru adulti carora viata le da suficiente lamai pentru tequila:

adult-safety-tattoos

Ideea le apartine celor de la Blogadilla, ei au de obicei o inspiratie nebuna cand vine vorba de situatii mai neconventionale 😀

Bineinteles ca tequila nu este singura varianta, mai poti sa intreprinzi si altfel de activitati de vreme ce te afli in posesia respectivelor lamai. Cea mai notabila ar fi urmatoarea:

If life gives you lemons stuff them down your T-shirt to make your boobs look bigger.

Branding Timisoara. O bomboana de oras

Ca tot sarbatoresc bloggerii de Timisoara un an de intalniri si de batut cuie, am zis sa dau si eu cu ciocanul si sa’i anunt ca orasul lor e o bomboana. N’am zis eu asta (ca inca n’am ajuns acolo, dar urmeaza, imediat dupa ce ma intorc pe plaiuri mioritice), ci un portughez cu mult mai plimbat decat mine. Mi’a povestit el ca a facut o excursie prin Balcani si evident ca nu avea cum sa rateze Romania. Iar ce l’a impresionat mai mult si mai mult a fost, citez, “Tiramisu“. “Care Tiramisu, domne? Prajitura?”, ma si intrebam de cand suntem noi experti la dulciuri din’astea cu nume exotice, eu credeam ca le avem mai mult cu poalele’n brâu. “Nuuu, orasul ala frumos, de lânga Ungaria…”

Deci nu e chiar bomboana, ci mai degraba prajitura, dar omul era pe’aproape… Tiramisu, auzi… :))

M’am gandit sa facem si un joc, ca’n revistele de alta data: Observa 10 diferente intre imaginile de mai jos: