Când doi nu sunt de ajuns…

msin107lPost inspirat de Tomata si cu dedicatie pentru toti posesorii de mai mult de 2 ochi.

Eu nici nu mai stiu daca am vazut vreodata bine. Sau cel putin nu’mi mai amintesc de vremurile in care privirea’mi de vultur putea sa strabata zarile si sa mai si observe altceva decat ceata.

Eram printr’a 7’a cand am inceput sa simt ca ceva nu merge bine si mi’am facut primii ochelari. Eram, evident, hotarata sa’i port asa cum fiecare miop ar trebui sa’si poate ochelarii, doar ca entuziasmul meu s’a dus pe apa sambetei dupa nici o luna de zile. Iar la un moment dat, am reusit chiar sa’i si rup, fiind eu mai cascata din fire – cam asta e soarta tuturor lucrurilor mele, sunt o paguba prin definitie.

Asa ca m’am conformat cu soarta mea de chioara. Asta pana printr’a 10’a, cand am avut aceeasi revelatie: aoleu, nu vad! Si am fost iarasi la oftalmolog, care a dat verdictul crud: esti mioapa (nimic nou pentru mine), mi’am facut ochelari noi – d’aia fara rame, in ideea sa fie cat mai invizibili cu putinta, ca niciodata nu mi’au fost dragi ochelarii (de vedere) pe propriu’mi nas. Avea, -0.75 pe vremea ceea. I’am purtat vreo saptamana zilnic. Dupa care doar la scoala, ca nu vedeam la tabla. Apoi i’am abandonat intr’un colt de dulap, alaturi de cutii de pantofi si reviste vechi.

Prin anul intai, iar incepuse sa ma obsedeze gandul ca nu vad nimic la tabla. Uneori mi se intampla sa fie nevoie sa ma bazez si pe vedere, nu doar pe alte simturi, asa cum ma obisnuisem din frageda pruncie. Am fost iar la oftalmolog, dioptriile crescusera, cum era de asteptat (parca -1.50, nici nu mai stiu exact), asa ca am scos ochelarii fara rame de la naftalina, mi’am facut lentile noi si i’am mai purtat cateva saptamani. Ii purtam mereu in geanta si’i mai scoteam la facultate sau cand vroiam sa vad un film, doar strictul absolut necesar. Apoi i’am abandonat pentru a nu stiu cata oara…

Pana cand am ajuns la Lisabona. Aici, toate bune si frumoase, pe strada nu vedeam mai nimic, dar asta deja nu ma mai deranja prea tare, am experienta multor ani de zile. Dar problema cea mare era la facultate. Toate cursurile fiind in portugheza, faceam eforturi mari sa ma concentrez pe ceea ce ziceau profii si cand pronuntau vreun cuvant intr’0 alta limba straina (portughezii pronunta prost orice alta limba decat a lor, e invariabil), habar nu stiam cum sa’l scriu, iar la tabla nu vedeam nimic. Nu vedeam nici slide’urile (ba le vedeam, dar cu eforturi sustinute care ma umpleau de lacrimi), iar Nitu m’a amenintat ca nu ma mai lasa sa scriu dupa cursurile ei daca nu’mi fac ochelari.

Am dat iama intr’un magazin oftalmologic, unde mi’am facut toate testele de cuviinta, care au aratat o noua crestere a dioptriilor (nici nu stiu de ce mai zic asta, e firesc), am ajuns la -1.75. Dupa care am stresat’o pe o tanti vanzatoare sa’mi arate toate perechile de ochelari pe care ii aveau in dotare, caci chipului meu mirific nu i se potrivesc orice rame. Am spus pas tuturor Armanilor, Guccilor, Miss Sixty’lor, toti imi veneau de’ampicioarelea, ca sa ma exprim elevat. Dupa vreo jumatate de ora si peste 30 de perechi probate, vanzatoarea intrase in fibrilatii, iar eu ma aflam la un singur pas de a macelari intreg personalul magazinului. Moment in care Sfantul Duh a facut ca pe masa sa apara o ultima pereche de ochelari. A fost dragoste la prima vedere – au rame mov😀 si au fost singurii care mi’au venit cat de cat. De atunci, ii port zilnic (de mei bine de 2 luni de zile, mi’am batut propriul record), ii dau jos doar la betie, ca atunci si asa nu vad, nici cu ei, nici fara ei.

De’a lungul vremii, multa lume m’a tot criticat ca nu port ochelarii. Mi s’a spus chiar ca o sa ma trezesc peste ani langa un om de care o sa ma sperii, tinand seama de cat de bine ma ajuta pe mine vederea sa fac alegerile corecte. E ciudat ca daca porti ochelari esti aragaz cu patru ochi, iar daca nu’i porti esti un chior. Adica oricand si oricum, lumea tot are ceva de zis, asa ca pana la urma ar trebui ca nici macar sa nu ne pese…

La cursurile la care ma plictisesc, mi’am gasit o noua ocupatie: numar cati dintre cei din jur sunt purtatori de ochelari – am matematica in sange, am elaborat si statistici in acest sens. Mai mult de 50% din tineri poarta ochelari, iar din cei 50% care nu poarta, cel putin 30% au lentile de contact. Sa n’aud ca n’ati inteles nimic din statisticile mele!

Cui ii pasa ca natura ne’a inzestrat cu 2 ochi mai lenti din fire cand putem sa avem laser?😀

Poze gasiti la Tomata, o galerie intreaga la care orice ochelarist poate contribui!

11 thoughts on “Când doi nu sunt de ajuns…

  1. si eu ar trebui sa port!Si chiar am ochelari pe care am dat o multime de bani in ideea ca o sa-i si port. Asta se intampla acum 4 ani…dar s-au obisnuit deja prietenii mei sa nu ii recunosc pe strada😀

  2. well si eu mi-am facut ochelari dar cu dioptrii foarte mici doar ca eu cred ca a gresit doctorita. ea a zis ca imi trebuie ochelari pentru apropiere si mie clar imi trebuie pentru departare pentru ca nu vad la tabla! si mi asa lene sa ma duc sa mi schimbe!
    sa vad daca anul asta o sa am si eu tragere de inima. mai ales ca pe mine nu ma deranjeaza sa port ochelari, imi plac chiar:)

  3. eu sunt neadaptat rau de tot. in noiembrie anul trecut am capitulat, dar nu am pierdut inca razboiul, pentru ca ultima ofensiva va fi operatia cu laser pe retina. cand, asta stie doar ăl-de-sus.

  4. @Oaanaa: bai, nu stiu, dar eu m’am saturat sa nu vad nimic pe strada, sa nu recunosc pe nimeni etc. Sunt suficient de antisociala si cu ochelari pe nas, fara devin chiar insuportabila :))

    @Andreea: mai bine te duci la oftalmolog, mie mi’au crescut consistent, poate si din cauza ca am neglijat problema prea multi ani la rand…

    @Dora: bine ca ai tu vedere cu laser😛 ca noi muritorii de rand suntem chiori…

    @Mihai: ah, si mie mi’ar placea sa’mi fac operatie, sa am si eu o vedere perfecta… Dar mi’e frica. Ce dioptrii ai?

    @Tomata: inca mai strangi poze la panou? bai, da multi ochelaristi mai sunt pe lumea asta…

  5. si eu am ochelari, de printr-a zecea, ii port tot timpul, prima chestie cand ma trezesc e sa mi-i pun, ultima chestie inainte sa ma culc e sa-i scot. m-am obisnuit atat de mult cu ei, ii simt ca pe o parte detasabila a corpului meu, asa intr-un fel:)

  6. Bun, deci nu sunt singurul “mandru mi-s, f@#$ m-as”. Eu eram chior de prin liceu, dar m-am tinut batos pana in facultate. Pe la momentul [primei tentative de] liceanta, cand a trebuit sa ma bag nitel prin BCU, am zis Gata. Si mi-am facut ochelari. Pe care, locig, i-am uitat undeva, la un chef. Nu stiu nici acum la care chef!🙂 PE urma am mai facut o pereche, dar nu o purtam decat la birou. Pe care i-am spart. Si apoi inca un rand care inca imi supravietuieste pe nas. Conduc fara lentile, dar la calculator nu mai pot fara. Si acasa, dupa 10-20 de minute incep sa vad dublu si sa obosesc. Varsta, deh, ca n-am decat 0.75.
    Si apropo de “o sa ma trezesc peste ani langa un om de care o sa ma sperii”: merge si pe pipaite. Doar ca n-o sa stii niciodata daca nu cumva e negru. Sau…😛

  7. adevarul e ca si mie mi’e cumplit de teama sa nu’mi pierd ochelarii la vreo betie, ceva. Trebuie sa fiu cu ochii’n patru, vorba ceaa :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s