Don’t kiss and tell

I never tell. Dar de data asta, obligatia o cere. Mai precis, Justl, care stiu sigur ca n’o sa fie pe deplin multumita pana nu vorbesc despre primul sarut (nu stiu ce i’a venit, intrebati’o pe ea). Recunosc ca primul gand care mi’a dat prin cap a fost sa ma joc si eu putin de’a “uite leapsa, nu e leapsa”, dar noa, bunele maniere intr’ale bloggingului sustin ca n’ar fi frumos sa faci aceasta. Asa ca, din profund respect, o sa leg si eu vreo doua fraze sa acopar onorabil subiectul in cauza…
Primul meu sarut a fost demult, tare demult, in secolul trecut mai exact. Anul de gratie nu mi’l amintesc, necesita un calcul exponential foarte elaborat, vectori, multimi binare, formule peste formule. Era vara si era frumos. August, parca. Si era noapte. Parca asa era… Iar tânarul in cauza era un baiat foarte de treaba, simpatic de’a dreptul. Zic “era un baiat de treaba”, dar sunt convinsa ca tot asa a si ramas, doar ca nu ne’am mai vazut de multi ani, nici eu nu mai stiu cati…
As putea sa ma concentrez acum pe o serie infinita de detalii, dar atunci cand ma gandesc la primul sarut, simt  nu are rost sa amintesc de nici unul dintre ele. Asta pentru ca momentul in sine nu e neaparat ceea ce conteaza cu adevarat, ci sentimentul pe care il traiesti, amintirea pe care ti’o lasa. Si ce simt eu acum e ca primul sarut a fost o conventie, unul din multele lucruri pe care le faci doar pentru ca asta e cursul firesc al vietii. Abia ceva mai tarziu am devenit suficient de matura incat sa pot sa’mi traiesc viata fara sa’mi mai pese de conventiile astea si sa fac ceea ce simt si ce vreau, nu ceea ce trebuie sau ce este considerat firesc de catre ceilalti. Nu am niciodata o relatie doar pentru ca noa, asa trebuie, asa are toata lumea. Si simt ca as prefera sa am 3 copii din flori (desi am impresia ca in mod normal numarul copiilor din flori rareori depaseste modesta cifra de 1) decat sa’mi traiesc viata langa un om de care ma aflu la multe fus-orare distanta chiar si atunci cand ne tinem de mana…
So, that’s the story… Multumita? Si daca se cheama ca’i leapsa, ar trebui totusi s’o trimit catre alte zari si fus-orare (asa cere conventia :P). Asa ca le’o dau in primire Oanei, lui Alice si Ambasadoarei sa faca cu ea ce stiu ele mai bine…

8 thoughts on “Don’t kiss and tell

  1. da, mai, plictiseste’ne la greu, ca n’avem ce face, leapsa tot leapsa ramane. Mai plictisitoare ca mine nu cred ca ai avea cum sa fii. Ma rog, fiecare cu farmecul lui personal :))

  2. Ambasadoarea a mai primit o data leapsa asta si n-a fost in stare sa-i raspunda deoarece si mai ales pentru ca nu-si aduce aminte de vreun prim sarut si mai e si intr-o dispozitie de mai bine nu;;)

  3. @Alice: da, o meriti din plin😛

    @Tomata: bai, m’ai facut nespus de curioasa, impacienta chiar… cate zile mai dureaza pana’mi spui?😀

    @Ambasadoarea: lecitina, bai, lecitina!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s