Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini

Nu ştiu ce fac, ce nu fac, dar eu numai pe cărţi triste ajung să pun mâna. De luni întregi n’am citit un roman care să mă amuze, doar cărţi cu drame şi tragedii. Însă aş fi nedreaptă dacă n-aş recunoaşte că astea îmi şi plac pînă la urmă, că, deşi uneori mă fac să plîng, le apreciez cel mai tare pentru povestea pe care o spun. În plus, mi se întâmplă de mule ori ca vreun bestseller să-mi atragă atenţia, poate şi pentru că de astfel de cărţi te loveşti cel mai des prin librării şi în mâinile cititorilor din metrou.

Vânătorii de zmeie se încadrează de minune în acest tipar: o poveste emoţionantă şi tristă, pe care până şi New York Times o recomandă cu căldură. Pentru că vorbeşte despre multe: prietenie şi trădare, copilărie şi războaie, remuşcări şi iertare… Nimic din ce n-am mai citit până acum, dar atât de frumos povestite încât nici nu te mai înduri să laşi cartea din mână. Deşi e prima lui carte, Khaled Hosseini pare să ştie foarte bine ce are de făcut ca să te captiveze atât de tare încât să nu-ţi găseşti liniştea până nu ajungi la ultima pagină.

Ceea ce pare o simplă prietenie între Amir, fiul stăpânului, şi Hassan, fiul servitorului, ascunde mai multe secrete şi drame decât ţi-ai fi imaginat citind doar primele pagini şi pe care le descoperi când nici nu te aştepţi. Pe mine personal mă fascinează cărţile despre copilărie pentru că ne amintesc ceea noi am uitat de mult: că lumea arată altfel când o priveşte un copil, că e infinit mai bună dacă reuşeşti să-ţi păstrezi măcar o frântură din naivitatea de altădată.

Cartea devine şi mai captivantă pentru că povestea se petrece într-un Afganistan aflat în plină transformare şi măcinat de războaie şi violenţă, o lume pe care foarte puţini dintre noi au ocazia să o cunoască din interior şi nu doar din presă. “Sunt mulţi copii în Afganistan, dar prea puţină copilărie” sunt poate cele mai frumoase cuvinte ale lui Hosseini şi e trist când cei mici sunt obligaţi să trăiască o viaţă plină de spaimă şi de disperare.

Pe mine m-a impresionat romanul şi îl recomand tuturor amatorilor de poveşti despre copii şi copilărie. Nu o să spun mai multe despre acţiunea cărţii, cred că fiecare are dreptul să o descopere singur si tare neplăcut mai e când ştii deja finalul…

Uite şi cartea. Şi s-ar părea că există şi un film.

Advertisements