Mesaj

Scriu aceste randuri de departe, din trecutul celor 2 fus-orare care ne despart şi al celor câteva mii de kilometri, ştiind că, deşi nici timpul şi nici distanţa nu scad, ziua în care ne vom regăsi pe acelaşi fus-orar plictisit de Bucureşti se apropie cu paşi mărunţi şi repezi.

Omul care am fost eu candva e departe, nu ştiu dacă în viitor sau în trecut, însă în nici un caz nu e cu mine. Poate a ramas acolo, voi ştiti mai bine. Îl simţiţi de fiecare dată cand spuneţi “Ene” şi când speraţi ca eu să vă aduc pe drumul cel bun. Daca mă aşteptaţi să vă spun ce e bine şi ce e rău, cum făceam cândva, sau să vă trezesc conştiinţa, cum doar eu eram în stare s’o fac, atunci vă anunţ că nu am nici puterea şi nici intenţia de a vă scoate din depravarea în care vă scăldaţi. Asta pentru că depravarea mea e şi mai mare, aşa că n’aş îndrăzni să fiu tocmai eu cea care aruncă cu piatra, în acelaşi păcat trăiesc şi eu. Păcatul nepăsării. Sau, mă rog, al nepăsării faţă de tot ce înseamnă facultate, licenţă ş.a.m.d. Pe Ene cea de altădată nu trebuie s’o căutaţi prin Lisabona, ci mai degrabă prin vreo groapă pe şantier sau prin toaleta gândacoasă de la faculta sau poate prin biblioteca roasă de şoareci sau prin Spring, la un ceai de mango sau, cine ştie, prin Cărtureşti, suspinând după cărţile scumpe de la Oxford. Adică peste tot şi nicăieri, s’a risipit…

Şi ca să continui să fiu poetică, o s’o dau acum în registrul biblic. Adevăr vă spun vouă, nu trebuie sa ma aşteptaţi ca pe a 2ª venire a Mântuitorului, nu o să vă procopsiţi cu nici o revelaţie divină când m’oţi vedea. Revelaţia trebuie căutată atent şi adânc, cel mai probabil dincolo de faculta (poate la concert la Depeche, vreţi să vă spun şi ce gazon? ). Mă opresc aici cu revelaţiile că rămân evangheliştii fără materie primă. Dar dacă ma aşteptaţi să vă spun poveşti şi să tragem nişte beţii crunte împreună, atunci pregătiţi’vă că sosesc!

Nu mi’am închipuit niciodată că ar putea fi definitiv, că odată ce pleci nu vei mai putea găsi drumul pe care l’ai parcurs până atunci. Că de fiecare dată când vei privi înapoi nu vei mai vedea decât ceaţă. Şi că “finding your way” nu mai sunt de mult vorbe goale, ci singurul gând care te mai leagă de lumea asta. Nu ştiu dacă am ajuns un om mai bun sau mai rau, mai frumos sau mai urât, mai curajos sau mai laş. Şi nu ştiu nici dacă sunt mai fericită decât înainte, dar am devenit conştientă că limitele ţi le impui singur şi nu că trebuie să’i laşi pe ceilalţi sa te îngrădească.

Tot ce ştiu e ca sunt alt om.

Un om pentru care casă nu mai înseamna acasă. Pentru care dorul de ducă anuleaza până şi instinctul de supravieţuire. Un om care nu’şi mai găseşte locul. Un om cu infinit mai multe vise şi planuri decât bani în portofel, dar pentru care sky is the limit

Cu alte cuvinte, pregătiţi covorul roşu că sosesc (deşi Băneasa în combinaţie cu covor roşu dă un oximoron de toata frumuseţea)…

17 thoughts on “Mesaj

  1. Of, draga mea, la toti ni-i greu :-))
    Eu te inteleg, nici eu nu-mi gasesc locul…
    Hai, la Bruxelles cu tine / noi!!! :-))))))
    Iar covorul de la Baneasa, sa fie albastru zic, macar sa nu ni se strepezeasca dintii de la alaturarea rosului imperial de covor cu albastrul de circ de la aeroport :D:D:D
    Te puuuuuup!!!

  2. good luck with the new you🙂
    si eu sunt intr-o etapa dinasta a vietii mele asa ca: good luck si mie🙂
    si ce spune prietena ta zuzu de bruxelles?
    cum ar spune Flavia: jura-te ca vii la bxl?!!?

  3. sa inteleg ca gata cu Lisabona ? sper ca experitenta asta o sa te motiveze sa mai parasesti bucurestiul ori de cat ori..o sa ai ocazia🙂 e alta lume…:) ai grija de tine!

  4. Daca simti ca te ia depresia in perioada asta, dormi toata ziua si noaptea uita-te la Prison Break non-stop…la mine a mers🙂
    Si hei, Tiramisu o asteapta pe noua tine aici, cat mai curand🙂

  5. multumesc tuturor pentru grija, nu sunt (inca) in depresia post-erasmus, ma simt bine si mananc in continuu, desi cantarul urla sa ma opresc…
    de Bruxelles nu stiu inca nimic, dar am zis ca vin (pt. vizitat, de asta nu ma indoiesc – asa ca ma jur fata de voi toate ca vin la bxl one day). Insa mie tot la Lisabona imi sta gandul…

  6. si ce Dumnezeu poti sa faci cand inima tanjeste sa se intoarca la acel ‘acasa’ pe care l-a lasat in spate dar ratiunea ii spune ca a merge ‘inainte’ ar fi cel mai bun pas?
    ce faci cand stii ca odata intors nu o sa faci decat sa tanjesti sa descoperi altceva,alte locuri,alte mentalitati,alte posibilitati?
    cand stii ca totul e atat de aproape de tine dar cand singur refuzi sa te mai zbati,sa mai incerci,sa mai alergi fara oprire catre un mai bine?
    ce te faci cand instinctul de conservare-ti spune sa stai in banca ta dar deep down tanjesti dupa provocare?

  7. mariana, mi’ai intuit perfect trairile… mai stiu vreo cativa care simt la fel ca noi…
    eu am luat o hotarare: voi pleca, cu orice pret, indiferent de sacrificiu. Sunt pe ultima suta de metri cu facultatea, dupa care imi voi vedea de drum.

  8. felicitari ca ai putut sa te rupi de o parte din tine.
    eu nu vreau…deci nu pot.
    i’ve worked so hard to get as far as i am now…si pe langa asta nu mai vreau sa ma lupt cu morile de vant ca sa ajung din nou…undeva…
    mai bine mai putin decat nefericita…dar oare ce este fericirea?si oare poate fi atinsa vreodata?!…ca tudor zicea o data ca nu se atinge niciodata….
    nu stiu….zau…
    am atat de multe ganduri care imi misuna-n minte acum…imi aduc aminte ca o data am condamnat pe cineva pt ca nu a profitat de o sansa….dar acum sunt si eu …intr-o situatie similara….
    si imi spun…i can become someone no matter where i am…i don’t need to fight another battle here…so far away….
    eu nu mai vreau…poate sunt lasa…dar momentan nu vad alta solutie pt a fi fericita.

  9. o sa ma opresc acolo unde mi-am lasat inima…adica in Romania…o sa ma opresc acasa….stii cum era chestia aia…home is where the heart is…
    atat de mult am alergat,luptat si renuntat la mine pentru tot ce am acum…si pt multi pare doar praf de stele….care ar putea disparea la cea mai mica adiere de vant…dar nu mai pot…nu mai vreau sa renunt la ce-mi doresc pt lupte in van…si mai ales pt bogatie si bunastare…cu ce m-ar ajuta sa traiesc in belsug material dc nu l-as avea pe ala care conteaza?belsugul sentimental?

  10. eu nu mi’am lasat inima pe nicaieri, o tin strans, desi tot fuge spre portugalia.
    nici eu n’as alerga dupa bunastare materiala, ci dupa un loc in care sa ma simt pe deplin multumitas, cu tot cu bune si rele…
    e bine ca te’ai hotarat si ca ai certitudinea ca acasa e locul tau…

  11. da…poate nu sunt 100% sigura…dar oricum balanta inclina mai mult spre acasa…decat spre tara asta in care sunt acum prizoniera…din propria mea dorinta…
    las ca vine printul meu pe un cal alb….si ma salveaza in curand😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s