John Fowles – The Collector

I’ve always tried to happen to life. But it’s time I let life happen to me.

(John Fowles – The Collector)

Deşi eu trecut mai bine de 3 ani de când am citit Magicianul, îmi dau seama că nu mi’am revenit nici acum din surpriza pe care am avut’o. E uimitor ce poate face un scriitor bun din cititorii săi, cum se poate juca cu tine în aşa fel încât să nu mai poţi distinge realitatea de ficţiune. Iubita locotenentului francez face un lucru asemănător, însă sub masca romanului tipic victorian siropos, dar la sfârşitul cărţii îţi dai brusc seama că de fapt habar n’ai care dintre personaje a avut dreptate, care a înşelat şi care a fost înşelat. De fapt, probabil că singurul înşelat de romanele lui Fowles rămâne tot cititorul…

Colecţionarul, romanul său de debut, e diferit de cele ce’i vor urma, însă are acelaşi dar de a nu te lăsa indiferent. Pe mine m’a indignat cumplit! L’am citit cu mare plăcere, pentru că e bine şi fluent scris, limbajul adoptat de Fowles i se potriveşte foarte bine personajului, dar lumea văzută prin ochii unui psihopat îţi trezeşte reacţii puternice, mai ales dacă te laşi implicat în acţiune.

Nu’mi place să rezum acţiunea unei cărţi pentru că fiecare cititor are dreptul de a afla singur cum evoluează lucrurile, însă este evident chiar de la prima pagină că Frederick, un colecţionar de fluturi îmbogăţit printr’o întâmplare, îşi propune să o răpească pe Miranda, fata pentru care făcuse o adevărată pasiune încă de mulţi ani. E povestea omului mediocru care nu poate câştiga ceva prin forţele proprii, aşa că decide să apeleze la mijloace josnice pentru a obţine ceea ce’şi doreşte. Frederick se dovedeşte a fi mai mult decât un mediocru, un adevărat psihopat şi gândul că sunt mii de oameni ca el pe lumea asta te înspăimântă.

Intertextualitatea dintre Colecţionarul lui Fowles şi Furtuna lui Shakespeare este mai mult decât evidentă, şi nu doar prin numele celor două personaje. Miranda este, pe de o parte, fluturele pe care Frederick şi’a dorit întotdeauna să’l prindă pentru a’şi completa colecţia, iar pe de altă parte fiinţa superioară la nivelul căreia el nu se va ridica niciodată. Pentru că Frederick nu este corespondentul lui Ferdinand decât prin nume, adevărata lui natură este cea a lui Caliban, bruta inferioară şi necultivată. “The ordinary man is the curse of civilization” este, poate, cel mai important dintre mesajele romanului…

Cartea în română o puteţi cumpăra de aici.