Speranţa este ca un vis cu ochii deschişi

Eu şi Alexandra am fost colege de cămin anul trecut. Nu ne despărţea decât un perete subţire, împărţeam aceeaşi zi de curaţenie în apartament, făceam mereu schimb de dulciuri şi prăjituri, cum nici una din noi nu putea trăi fără un mic sugar rush zilnic. Alexandra are o voce de vis, e incredibil cât de frumos cântă, cred că cel mai bine îi ieşea Je t’aime a Larei Fabian şi toţi îi spuneam să mergă la Megastar că merită să’şi cultive talentul. Şi e o fată bună. Nu cred că am cunoscut un om mai vorbăreţ şi mai prietenos decât ea, îi plăcea la nebunie să stea de vorbă oricând şi despre orice…

Nu mi’a venit să cred zilele trecute când am intrat în facultate, după atâtea luni departe de ţară, şi primul lucru pe care l’am văzut a fost afişul ăsta:

afis_umanitar1

La Universitate şi în căminele noastre o să’l găsiţi peste tot, ca şi pe orice forum, site sau blog de’al UB, nimeni n’a rămas indiferent la ceea ce se întâmplă cu ea. Diagnosticul este crunt (tumoră cerebrală malignă) şi după 3 intervenţii chirurgicale la Spitalul Municipal în doar 2 luni, care i’au şi paralizat partea stângă a corpului, ultima ei şansă de a se vindeca este un tratament la o clinică din Turcia. E cumplit să te gândeşti că, pe nesimţite, viaţa unei tinere de 20 ani a ajuns să valoreze 20.000 euro, pe care părinţii ei nu’i pot strânge fără ajutor.

Dacă cineva poate să o ajute în vreun fel, dacă ştiţi cumva vreo bancă sau vreo companie dispusă să sponsorizeze tratamentul, atunci o să vă rog să o faceţi, pentru Alexandra timpul se scurge acum de zeci de ori mai repede decât pentru oricare dintre noi…

Despre Alexandra s’a tot scris şi în presă, în Evenimentul zilei şi Libertatea, precum şi într’o sumedenie de bloguri (aici, de exemplu, puteţi vedea întreaga fişă medicală a Alexandrei).

6 thoughts on “Speranţa este ca un vis cu ochii deschişi

  1. Salut!

    In seara aceasta (10.03.2009) va fi difuzat cazul Alexandrei la Acasa TV in emisiunea Povestiri Adevarate. Sa speram ca totusi se vor strage banii necesari operatiei salvatoare. Eu am mai contactat si alte trusturi, ziare, posturi de radio si pana acum am primit sustinerea de la Europa Fm si Radio Romania. V-as ruga sa mediatizam cat mai mult cazul ei,poate se vor strange banii necesari.

  2. 😦 Doamne… ce trist. Sper sa se stranga suma necesara pentru operatia ei. Deocamdata eu n-am cu ce trai in luna martie, da’ cum imi prisoseste o suma de bani, cum o sa-i donez. Sper sa nu fie prea tarziu.😦

  3. Mi s-ar parea absolut normal sa reusim sa strangem banii.Am discutat si noi cu decanatul la Drept si vrem sa vedem ce putem face.Nu este o suma atat de mare.Sa ne gandim ca o masina din clasa medie costa in jurul acelei sume.

    Nu mi s-ar parea ok sa nu se stranga banii,tinand cont de mediatizarea cazului fetitei Lianei Stanciu,pe sistemul este mama in televiziune…

  4. am trimis mesajul vostru la toata lista noastra de prieteni, sa speram ca nu vor ramane surzi la strigatul de ajutor si la drama acestei tinere.
    sanatate si putere de lupta!
    vom ajuta si noi cu o donatie intr-unul dintre conturi.

    dana & alex

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s