Ca de 1 aprilie

Profitând de faptul că e 1 aprilie, singura zi pe an în care un om normal (sau nu) îşi permite să spună orice pofteşte pentru că ceilalţi oricum se vor întreba: “să’l cred sau să nu’l cred?”, o să mărturisesc şi eu că mă confrunt cu o criză existenţială care poartă numele generic de lene. Niciodată, în toată existenţa mea glorioasă, nu m’am simţit mai inutilă decât acum, nici măcar pe vremea când purtam botoşei şi mâncam griş cu lapte şi nici nu existau pamperşi pe atunci. Oriunde mă uit în jur, toată lumea are cel puţin o activitate constructivă, pe când eu nu mă ocup decât cu procrastinatul (ce cuvânt complicat pentru un lucru atât de simplu!) şi cu mâncatul, că toate merg mână’n mână.

Şi mai e şi aprilie, ce coşmar! De obicei imi place aprilie, e o lună mişto, Paşte, vacanţă, copaci înfloriţi, mieluşei cârlionţaţi, (aproape) tot ce e frumos pe lumea asta, însă acum nu înseamnă decât 2 luni până la licenţă, ceea ce mă sperie atât de tare încât îmi dă o poftă de mâncare cumplită! Licenţă pentru care e de prisos să menţionez că n’am citit nici măcar un cuvinţel, nu am reuşit să termin nici cartea despre care urmează să scriu, deci situaţia tinde către tragi-comic…

Aş putea să vă povestesc multe despre viaţa mea, fără să vă păcălesc în vreun fel. Despre cum am predat eu engleza la şcoală generală, despre cum sunt puştii în ziua de azi, despre cum am refuzat eu joburi doar de groaza ca nu cumva să ajung (iar) corporatistă, despre ce specimene de oameni populeză sala de fitness, şi multe alte evenimente palpitante din viaţa unui pierde-primăvară/vară… Dar e lesne de înţeles că am o tragere de inimă soră cu adormirea Maicii Domnului™, aşa cum s’a putut remarca şi din cele două posturi săptămânale pe care am reuşit să le încropesc de vreo lună încoace (dintre care unul e un Răspundem ascultătorilor, care e evident că nu’mi solicită intelectul la capacităţile lui maxime şi nebănuite). Deci nu ştiu exact ce vroiam să zic după ce urma să zic ceea ce am zis deja, dar noa, aţi înţeles voi că ideea generală e că sunt vie şi mişun pe străzile Bucureştiului şi prin ungherele online-ului, doar că nu’mi prea fac simţită prezenţa pe motiv de lene…

Advertisements