Burgess şi a lui Portocală mecanică

clockwork_orange_book_cover

Binele şi răul sunt cele două feţe opuse ale monedei, dar oare chiar nu se întâlnesc niciodată? Poate că una priveşte către Apus şi cealaltă spre Răsărit, însă nu există cumva o linie fină care să unească zenitul de nadir? Oare chiar poţi să fii bun fără a fi rău în acelaşi timp sau să fii rău fără a avea măcar o fărâmă de bunătate? Anthony Burgess reuşeşte să răspândească toate aceste întrebări în mintea oricărui cititor, întrebări care te vor bântui mult timp după ce vei citi şi ultima pagină a cărţii.

Dincolo de povestea plină de furie şi limbajul brutal, Portocala mecanică este o provocare şi un experiment nu doar pentru personajul principal, ci şi pentru cititorul care este nevoit să vadă cu ochii minţii şi să trăiască aievea aventurile crude ale lui Alex. Trecerea lui de la un răufăcător fără conştiinţă la un banal număr 6655321 în închisoare şi apoi la stadiul de maşinărie socială fără nici o putere de decizie constituie doar un tablou menit să încadreze o serie de chestiuni morale ce definesc adevărata natură umană. Când un om nu poate alege, încetează să mai fie om, afirmă Burgess. Şi poate de aceea omul care alege răul poate fi mai bun decât un om căruia binele îi este impus.

Portocala mecanică nu vorbeşte despre a fi sau a nu fi bun şi nici despre efectele devastatoare ale instinctelor violente imposibil de controlat, ci despre însăşi natura umană şi influenţa societăţii asupra ei. Citind romanul, am simţit că Burgess de fapt nu îl învinovăţeşte pe Alex pentru faptele sale crude şi scandaloase, ci acuză societatea pentru intruziunea ei brutală în viaţa cetăţenilor, pentru încăpăţânarea ei de a-i schimba pe oameni, făcându-i astfel să devină nişte simple maşinării încapabile de a mai lua o decizie etică.

Ca să poţi citi şi înţelege adevăratul mesaj al Portocalei mecanice trebuie să te înarmezi cu o anume doză de curaj pentru a putea duce la bun sfârşit experimentul la care Burgess te va supune cu sau fără consimţământul tău. Esenţial este să poţi vedea faptul că dincolo de aventurile violente ale lui Alex se află de fapt imaginea tragică a omului modern, singur, neputincios şi lipsit de orice speranţă de mai bine. Este o distopie cutremurătoare care din nefericire ameninţă să devină realitatea în care trăim…

Pe mine Portocala mecanică m-a făcut să-mi pun întrebări la care poate că nu m-aş fi gândit vreodată şi cred că trebuie citită tocmai pentru adevărul trist pe care îl rosteşte cu un umor şi o ironie de-a dreptul surprinzătoare. Chiar mă bucur că m-am aventurat să o citesc în original, pentru că aşa am ajuns să apreciez valoarea unui roman scris într-un limbaj (pe care Burgess l-a numit nadsat) pe cât de original, pe atât de provocator şi de brutal.

Şi apropo de nadsat, cred că cea mai mare provocare a romanului nu o constituie subiectul, ci limbajul, cu multe influenţe ruseşti sau din slang, care te solicită la maxim. Cine s’ar fi gândit că chelloveck înseamnă bărbat, litso – faţă, devotchka – femeie, krovvy – sânge şi tot aşa. Când introduce câte unul din aceste cuvinte, Burgess dă imediat explicaţia: pyahnitsa (drunk, that is), şi eşti obligat să reţii sensul pentru că e pentru prima şi ultima dată când scriitorul îşi ajută cititorul în vreun fel. La sfârşitul romanului, capul ţi’e plin de sakar, moloko, droog sau nagoy, dar e evident că fiecare cuvinţel contribuie la crearea unei atmosfere pe care Alex o denumeşte drept “feeling like in a hate and murder mood”. Ştiu că’s mai snoabă de fel că strâmb din nas când aud de cărţi în română şi că prefer să nu le citesc deloc dacă nu’s în engleză, dar A Clockwork Orange chiar merită citită în original, parol!

Toate ca toate, dar eu încă nu am curaj să mă uit la filmul lui Kubrick…

Şi apropo, Orange este tradus ca portocală, dar sensul e de fapt altul ( Burgess are ca punct de plecare cuvântul orang din malaysiană, care înseamnă chiar om)… Oricum, este evident că nu apar prea multe portocale în roman 🙂