Încotro?

Home is where your heart is, se zice şi nimeni n’a îndrăznit vreodată să conteste. Dar ce te faci când inima ţi’e atât de uşuratică încât se dăruieşte când unuia, când altuia (despre oraşe este vorba, se înţelege), fără să gândească măcar? Când face atâtea promisiuni deşarte, cum că “doar pe tine te iubesc”, “la tine mă voi întoarce mereu” sau chiar că “sunt doar a ta”. Şi nici ea nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa de cât de multe iubiri răpitoare a avut…

Şi, în loc să te întrebi unde ţi’e oare casa, nu te mai macină decât un gând deznădăjduit: pe unde mi’o mai umbla mie inima? Pe ce străduţă o mai hoinări, prin ce mare sau ocean şi’o mai scălda picioarele sau prin ce nisip o mai căuta pietricele? Cine să mai ştie oare?…

***

Şi până mi’oi găsi eu oraşul visurilor, am de mulţumit mai întâi Lămâiei şi oraşului fierbinte pentru proaspătul interviu şi pentru mai vechiul top al celor 10 care ar trebui in orice top.

Şi o veste bună pentru fanii literaturii portugheze şi nu numai: vine Antonio Lobo Antunes la Bucureşti! 😀 Îşi lansează volumul Ordinea naturală a lucrurilor la Cărtureştiul din Arthur Verona, miercuri după’amiază. Zice şi Metropotam aici. Eu abia aştept să’l văd, mai ales că a fost cât pe ce să ajungă în România încă de anul trecut, însă a fost anulat totul în ultimul moment.

Pe mine doar ce m’a cuprins o adâncă mâhnire metafizică pentru că am constatat subit că la unul din cursurile la care nu am fost eu tot semestrul (mai exact, nu am dat pe la nici un curs, sunt un student rebel) s’a vorbit chiar despre Saramago. Un semestru întreg! O să’mi şterg lacrima din colţul ochiului şi o să’mi fac promisiunea pe care oricum mi’o fac zilnic: data viitoare nu mai ratez nimic în viaţă. După care mă întorc la ratările mele cotidiene…