Încotro?

Home is where your heart is, se zice şi nimeni n’a îndrăznit vreodată să conteste. Dar ce te faci când inima ţi’e atât de uşuratică încât se dăruieşte când unuia, când altuia (despre oraşe este vorba, se înţelege), fără să gândească măcar? Când face atâtea promisiuni deşarte, cum că “doar pe tine te iubesc”, “la tine mă voi întoarce mereu” sau chiar că “sunt doar a ta”. Şi nici ea nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa de cât de multe iubiri răpitoare a avut…

Şi, în loc să te întrebi unde ţi’e oare casa, nu te mai macină decât un gând deznădăjduit: pe unde mi’o mai umbla mie inima? Pe ce străduţă o mai hoinări, prin ce mare sau ocean şi’o mai scălda picioarele sau prin ce nisip o mai căuta pietricele? Cine să mai ştie oare?…

***

Şi până mi’oi găsi eu oraşul visurilor, am de mulţumit mai întâi Lămâiei şi oraşului fierbinte pentru proaspătul interviu şi pentru mai vechiul top al celor 10 care ar trebui in orice top.

Şi o veste bună pentru fanii literaturii portugheze şi nu numai: vine Antonio Lobo Antunes la Bucureşti!😀 Îşi lansează volumul Ordinea naturală a lucrurilor la Cărtureştiul din Arthur Verona, miercuri după’amiază. Zice şi Metropotam aici. Eu abia aştept să’l văd, mai ales că a fost cât pe ce să ajungă în România încă de anul trecut, însă a fost anulat totul în ultimul moment.

Pe mine doar ce m’a cuprins o adâncă mâhnire metafizică pentru că am constatat subit că la unul din cursurile la care nu am fost eu tot semestrul (mai exact, nu am dat pe la nici un curs, sunt un student rebel) s’a vorbit chiar despre Saramago. Un semestru întreg! O să’mi şterg lacrima din colţul ochiului şi o să’mi fac promisiunea pe care oricum mi’o fac zilnic: data viitoare nu mai ratez nimic în viaţă. După care mă întorc la ratările mele cotidiene…

7 thoughts on “Încotro?

  1. lasa mai bine ca n-ai fost la cursul ala; au profii astia asa un talent de a omori tot ce e misto in carti, ca nu-ti mai place nimic dupa ce-i asculti pe ei disecand cate un roman. mie asa mi s-a intamplat mereu.

  2. Uf, eu nu fac promisiuni de-astea oraselor… adica stiu ca nicaieri in afara de Timisoara nu voi putea trai. Stiu ca aici e casa inimii mele.

    Da’ visez la Paris ca la un iubit pe care nu-l voi avea niciodata, ca la o iubire atat de puternica incat daca ar dura mai mult de cateva zile s-ar murdari.

    Apoi visez la Salzburg ca la un iubit care ar face orice pentru mine, dar pe care n-as putea sa-l iubesc cu adevarat.

    Si mai visez la New York ca la un tip prea mandru sa ma bage in seama.
    Si ma mai gandesc la alte orase ca la niste iubiti.😛

  3. Uf, ce bine zici tu aici….
    Ce ma fac, nu pot, nu stiu sa aleg (odata) un oras al inimii mele in care sa traiesc fara sa ma sufoc de dorul altuia….
    Brasov(e mic si ma sufoc si nu e viitor prea stralucit aici…dar e acasa), Salonic (tot acasa), Atena(cucerire noua, un fel de acasa…), Bruxelles(un lord cu aer de vagabond de lux…) sau altul, poate…?
    uf,uf,uf, ce greu e

  4. Interesant interviul, vroiam să văd ceva de genul ăsta scris de tine, fără limitele unei întrebări din partea cuiva…
    Şi eu păţesc chestii de genu: lipsesc de la un curs şi atunci e înlocuit proful de nuştiu cine care e de 100 ori mai interesant…
    Sau am lipsit de la discuţii în care aveam argumente cu care să le dau la alţii în cap… Well anyway… de-aia m-am învăţat minte şi merg la şcoală.
    Oricum nu mai e ca în liceu când exista riscul să “te asculte”…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s