Am decât doi neuroni care îi folosesc rar

Şi cu asta consider că am sintetizat subtil cele mai spinoase fenomene lingvistice care agasează gramatica română de câţiva ani încoace. Poate că părinţilor chiar nu le mai pasă cât de corectă e limba pe care o vorbesc odraslele lor sau poate că la şcoală învăţătoarele au hotărât brusc să încurajeze creativitatea copiilor lăsându’i să ignore liniştiţi chiar şi regulile de bun simţ.

Cert e că, în ziua de azi, multă lume pare să fi uitat că adverbul “decât” se foloseşte exclusiv în propoziţii negative sau că pronumele relativ “care” este mereu precedat de prepoziţia “pe” când se află în cazul acuzativ. Un fleac, ar zice unii, dar ne’au ciuruit limba…

Nu ştiu dacă ne stă în putinţă să schimbăm toate astea, dar eu sunt de părere că fiecare dintre noi e dator să încerce. Şi poate că, într’o bună zi, “nu” îl va regăsi pe “decât” în aceeaşi preafericită frază, iar “pe” o să’l întâlnească pe “care” sub acelaşi complement direct… Şi atunci câte planete s’or mai alinia…

Advertisements