Cu toţii avem nevoie de protecţie

Cum sunt trecută prin viaţă datorită celor 22 de primăveri pe care le’am trăit, îmi permit să mă dau cu părerea despre atât de multe lucruri, încât m’am gândit să vă surprind cu ceva neaşteptat. Aşadar, astăzi avem în program… protecţia muncii. Voi aţi remarcat cât poate fi de stufoasă legislaţia în domeniu, dar cât de superficial este ea aplicată la noi? Am făcut eu un studiu de caz.

La primul meu job – muncă de birou, protecţia muncii ne’o făcea domnu’ Marian, un nene tare simpatic şi mai eficient decât însuşi Sf. Duh. Tot procesul de instruire dura circa 3 min. şi 20 sec., cu tot cu discuţiile despre starea vremii, comentariile privind ultimul meci din Divizia A şi semnarea formularelor în dublu exemplar. Lucrurile se desfăşurau la fel de proactiv ca’n orice corporaţie, noi semnam zâmbitori fără să ştim ce şi toată lumea era fericită.

La al doilea job am lucrat pe şantier, ceea ce presupunea şi o oarecare muncă de teren, de unde s’ar putea crede că am avut parte de un instructaj ca la carte. Ca la carte a şi fost: m’am trezit cu legislaţia în mână (un ditai catastiful cât ultimul volum din Harry Potter) cu indicaţia de a o citi din scoarţă’n scoarţă şi de a memora, eventual, pasajele de maxim interes. Eu una sunt o cititoare acerbă, dar cum n’am putut să percep valoarea literar-artistică a unui asemenea document, m’am plictisit subit după nici 2 pagini. Echipament de protecţie n’am avut, din fericire nu mi’a picat nicio grindă’n cap şi nici nu s’a surpat vreo culee peste mine (a se remarca vocabularul tehnic :D), singurul inconvenient a fost că mi se cam strica pedichiura când mergeam pe teren.

La al treilea job m’am întors la activităţi paşnice de birou, cum vă şi spuneam cândva. Ceea ce a presupus, evident, deja ritualica protecţie a muncii, însă de data asta am avut parte de cel mai temeinic instructaj din toată existenţa mea. „Să vă povestesc” – cu ghilimele, că nu am zis eu asta, ci doamna instructor & stuff. După ce ni s’a făcut o prezentare succintă a normelor şi legilor în vigoare, am trecut la partea practică a lucrurilor, în care doamna pe care o s’o numesc simbolic Gură-de-Aur ne’a spus poveşti nemuritoare.

Poveşti din câmpul muncii cu Feţi-Frumoşi care au fost accidentaţi pe trecerea de pietoni când se duceau la servici şi au rămas paralizaţi până la adânci bătrâneţi sau cu Ilene Cosânzenecare şi’au rupt gâtul pe scări pentru că nu se ţineau de balustradă sau care s’au electrocutat crunt după ce au scăpat paharul cu apă pe instalaţia electrică (don’t ask!). Ne’a părut tare rău de Scufiţa-Roşie când nu a văzut uşa de sticlă şi a intrat cu capul în ea, tăindu’şi jugulara, şi am oftat adânc când am aflat că Prinţul Fermecat şi’a înfipt un pix în ochi când a vrut să dea noroc cu un coleg. Însă cel mai tare ni s’a sfâşiat inima când Albă-ca-Zăpada, încercând să taie o coală de hârtie cu limba, şi’a secţionat efectiv corneea! (Dacăm scoatem tot ce înseamnă „Făt-Frumos” sau „Scufiţa Roşie” din poveştile astea, ajungem la istorisirile care ni s’au spus nouă de fapt, dar eu n’am vrut să vă sperii!)

Deci dacă mai auziţi vreodată cuvintele „să vă povestesc” din partea unui inspector de protecţia muncii (sau ce’o fi fost doamna Gură-de-Aur), atunci în nici un caz să nu defaceţi punga de popcorn, respectiv seminţe, că sigur nu’i de bine! O să aveţi parte de o experienţă pentru care până şi Happy Tree Friends v’ar invidia!