Şi până la urmă cum te vezi peste 5 ani?

Statistic vorbind, am scris până acum 173 posturi, 174 cu cel pe care îl citiţi chiar acum. Cel mai accesat dintre toate este O antologie a Hi5-ului şi probabil că aşa va şi rămâne, dat fiind că mulţi ani de acum încolo puştii de clasa a 7-a tot or să mai caute în disperare „aspecte pentru Hi5”, pentru că asta’i lumea în care trăim, nu avem de ce să o negăm. Însă cel mai surprinzător e faptul că următorul post ca număr de cititori este cel pe care l’am numit Cum te vezi peste 5 ani şi în care vă povesteam, printre altele, cum visez eu să lucrez la Lonely Planet într’o zi cu soare.

Dacă dai search pe google pentru „cum te vezi peste 5 ani”, prima pagină pe care ţi’o va afişa este cea către blogul meu. Înaintea sfaturilor pertinente pe care ţi le’ar putea da BestJobs, înaintea instrucţiunilor din partea consilierilor în carieră, înaintea articolelor din presa de specialitate, lumea ajunge să citească despre cât mi’s mie de antipatice corporaţiile şi cât de aiurea consider eu că e această întrebare. Total irelevant, aţi spune. E trist că nimeni nu’şi primeşte răspunsul sperat.

Dar cel mai trist e ceea ce caută: un răspuns standard la o întrebare care se presupune că ar trebui să îţi ofere detalii preţioase despre omul căreia i’o adresezi. O întrebare care poate s’a vrut neconvenţională, dar care a ajuns atât de banală… Ce relevanţă mai are să’l întrebi pe cel din faţa ta cum se vede peste 5 ani când el nu va face decât să’ţi citeze dintr’un articol de pe net (nu din postul meu, doamne fereşte, să nu uităm că există BestJobs)? E ca un ritual în care întrebarea şi răspunsul sunt mereu aceleaşi chiar şi când vorbeşti cu persoane radical diferite, fie ele ingineri sau profesori.

De ce avem nevoie de google să ne spună cum vrem noi să fim peste 5 ani? Să fie pentru că am fost crescuţi să spunem şi să facem mereu ceea ce trebuie? Sau poate pentru că sunt din ce în ce mai mulţi oameni care nu ştiu ce vor de fapt de la propria viaţă? Să fie oare criza care să ne facă să ne dorim un job cu orice preţ? Mie mi se pare că asta e adevărata criză – faptul că ne’am pierdut direcţia şi că avem nevoie de google să ne îndrume.

Advertisements