Sănătatea e vitală. Începe cu capul!

Mie mi-e frică de doctori, dar am reuşit să ajung la performanţa nesperată ca şi doctorilor să le fie frică de mine! Secretul acestei relaţii fructuoase pacient-medic este perseverenţa. Din partea mea, bineînţeles! De exemplu, în ultimele 6 luni am avut deosebita plăcere să-mi fac nu mai puţin de 4 analize de sânge şi 2 ecografii, un record personal în domeniu.

Ştiu că există o vorbă din popor care susţine că “Cine se caută, găseşte”, dar mie-mi place să insist. Nu de alta, dar e un sentiment reconfortant să ştii că averea pe care o plăteşti lunar din propriul salariu pentru sănătate şi CAS nu se duce chiar pe apa sâmbetei, ci se materializează în consultaţii, reţete compensate şi analize parţial decontate.

Aşa se face că principala mea victimă e medicul de familie, al cărui singur cusur este că-i o persoană prea drăguţă. Cel puţin o dată pe lună îi fac plăcerea de a o vizita şi cred că a ajuns să mă recunoască după felul în care bat smerit la uşă. “Irina!” îmi spune zâmbitoare, ascunzându-şi subtil privirea care pare să grăiască “Pe barba lui Hipocrate, de data asta ce mai vrei?!”. Aici începe maratonul doftoricesc: eu mă vait, ea mă trimite mai departe la un ceva-olog, care, la rândul lui, e dator să-mi răspundă la toate întrebările gândite şi negândite. -Ologul îmi spune că, totuşi, n-ar fi rău să merg şi la un altceva-olog, unde o iau de la capăt cu toată balada mea medicală şi pe care îl agasez cu o nouă serie de dileme, cărora numai o nouă ecografie şi un set întreg de analize le-ar putea da de cap. -Ologul îmi dă şi el o reţetă cu diverse medicamente pe post de praf în ochi, pe care eu le cumpăr cu speranţă în glas şi cu bani din portofel, după care petrec ore întregi citindu-le prospectele (mă fascinează prospectele!).

Închipuiţi-vă că toate astea se întâmplă în mai puţin de 24 ore, un adevărat maraton în care orbecăi ca turbată de la un doctor-olog la altul. Mărturisesc că preferata mea este doctoriţa dermatolog, al cărei ten perfect mă hipnotizează şi mă face să mă întorc la ea lună de lună în speranţa că s-o lua şi la mine măcar un strop din atâta perfecţiune de piele. Şi de păr, şi chiar şi de ochi. În toate aceste luni am descoperit -ologi de care nici nu bănuiam că există şi am ajuns la aşa o performanţă că pot să-mi dau seama ce fel de -olog e fiecare după ce îl aud vorbind timp de 15 secunde. Ce-i drept, e un -olog pe care l-am ratat şi cu care ar fi trebuit poate să-mi încep maratonul, şi anume… psiholog. Dar mă tem că aşa el ar fi fost singurul -olog din tot maratonul!

Profit de ocazia acestui post să o întreb oficial pe proaspăta absolventă Anda ce fel de -olog o să se facă ea când o să fie mare. Mulţumesc.

8 thoughts on “Sănătatea e vitală. Începe cu capul!

  1. Până la urmă eşti bolnavă? Sau eşti sănătoasă ca un taur şi vrei să ţi se confirme asta în fiecare lună?😀
    Io cred c-ai dus ipohondria la un nou nivel😀

    P.S. Dacă chiar ai ceva, te vindecă Anda de orice… Anda e un fel de House din Timişoara… poate nu e, da aşa o văd io😀

  2. … Ioi Razvan, cum House? Desi as avea stofa😀 [zise grandomania]
    Ca sa-ti raspund la intrebare: o sa fac ATI. Antestezie terapie intensiva. Si sincer nu-mi doresc sa ajunga nimeni la mine dintre cunoscuti. Atunci si-ar da seama lumea-ntreaga ca nu-s scarba si am si eu sentimente pentru oameni. Trist, dar na, oricat nu ma implic, tot e greu cand e vorba de cineva cunoscut..

  3. @Razvan: Daa, ipohondria mea e la cote din ce in ce mai ridicate, la fel ca si paranoia, mai nou. Sanatos tun nu e nimeni pana la urma, dar nici bolnava nu se cheama ca sunt (de la cap in jos :D).

    @Anda: uite ca de ATI nici nu auzisem, simt cum ma imbogatesc pe zi ce trece. Daca tot te lauda lumea ca faci pe House, n’ar fi rau sa’ti trimit analizele mele, poate elucidezi misterul medical ce ma inconjoara :))

  4. Lasa Ene ca si eu m-am dus la doctor si mi-am facut EKG fiind sigura ca am insuficienta cardiaca si am aflat ca de fapt nu aveam decat niste atacuri de panica. Ciudat e ca dupa ce medicul a ridicat o spranceana si mi-a zis ‘n-ai nimic la inima’, parca dorind sa continue ‘doar la cap’, mi-au trecut si atacurile si toate cele.

  5. Apropo de ce spune Fleurdulys, am avut și eu o perioadă cu vizite multiple pe la 3 -ologi. Mergeam și de fiecare dată ăștia-mi ziceau treburi care se băteau cap în cap. Așa încât ultima dată când am mers la numitul medic al studenților și-a început să mă întrebe ce mă mai deranjează de data asta, i-am zis că am picioarele reci :))) Îmi face doamna masaj la tălpi, palpează nu știu ce vene să vadă dacă e ok totul, zice ”ia niște vitamine” și mă expediază. Și mi-o trecut de-atunci toate! :))

  6. Mi-a placut faza cu psihologul..Adica dupa acest maraton ar fi fost singurul olog…Adica nu ti-ar fi placut ce ar fi spus sau ce anume, ca nu am inteles.

    Toate bune
    Mihai
    P.S. La cat mai putini -ologi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s