Les français et la merde

Compania în care lucrez eu de câteva luni este de origine franceză. Şi cum vanitatea francezilor de pretutindeni atinge cote inestimabile, aşa se face că totul pe aici nu poate fi scris în altă limbă decât cea proaspăt menţionată. Avem Windows în franceză, Google în franceză, precum şi tastatură franţuzească. N’ar fi nimic rău în asta dacă francezii n’ar fi o naţie suficient de sucită încât să inverseze şi să pună alandala mai mult de jumătate din taste. Cel mai enervant exemplu este A-ul aşezat strategic de stupid în locul lui Q. De unde rezultă frecvent fraze precum ‘Qnq qre qcqdeq’ (Ana are acadea, în traducere liberă din franceza pentru demenţi). Şi exemplele pot continua la nesfârşit…

 Să utilizezi o asemenea tastatură 8 ore pe zi presupune o activitate cerebrală comparabilă cu cea pe care o implică şi fizica cuantică. Cum nu toţi suntem savanţi, există în permanenţă riscul să inventăm cuvinte care de care mai ilizibile şi mai ilogice. De aceea, la primul contact cu tastatura-minune, toată lumea s’a confruntat cu un adevărat atac de apoplexie. Cea mai simpatică replică i’a aparţinut unui coleg care, după îndelungate imprecaţii, a exclamat :

Sunt român, să’mi dea tastatură englezească!

L’au dat afară dupa 5 zile, dar e irrelevant pentru că nu avea nimic de a face cu tastatura…

9 thoughts on “Les français et la merde

  1. N-o sa-ti vina sa crezi…dar se poate si invers! Eu lucrez intr-o companie franceza, am nevoie de tastatura franceza…si am una in engleza :))

  2. Macar britanicii sunt mai normali. Nu au mutat decat @-ul de la locul lor si au ascuns undeva #-ul… o sa il si gasesc cand o sa am nevoie de el🙂

    Apropo, ca tot colectionezi tu harti… harti + vederi londoneze te intereseaza?🙂

  3. Eu am tastatura portugheza la laptop si o setez pe 3 limbi: engleza, romana si portugheza, deci valsez continuu cu Alt+Shift…🙂

  4. Oau.Eu lucrez intr-o firma de origine japoneza.Iti dai seama ce-ar insemna sa se schimbe toate tastaturile cu tastaturi personalizate in japo?
    My god,that would be insaneeeeeee

  5. :)) ar fi, deja incep sa ma simt norocoasa de tastatura mea in franceza… Cineva mi’a zis sa ma bucur ca nu lucrez pt bulgari :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s