Cum o să scriu eu un roman

Nu aţi înţeles, titlul arată cam aşa: Cum o să scriu eu un roman?!

NaNoWriMo zice că este suficient să scrii în medie 1700 cuvinte pe pentru ca la sfârşitul lunii să ajungi la frumoasa sumă de 50.000 cuvinte, adică să-ţi atingi obiectivul şi să finalizezi romanul.

M-am apucat şi eu de scris acum 3 zile şi am reuşit să mă menţin în grafic, ba chiar să i-o şi iau puţin înainte. Şi eu mă mir că am trecut cu puţin de 5000 de cuvinte, mi se umple inima de bucurie când văd atâtea pagini scrise cu mânuţa mea. De cele mai multe ori mă folosesc de ideile care-mi vin pe moment sau de cele care-mi mai răsar în minte în timpul zilei. Noaptea este singurul moment când pot să scriu pentru că doar atunci reuşesc să-mi adun cuvintele, dard in nefericire sunt prea obosită să mă concentrez prea intens.

De aceea, presimt că inspiraţia îmi va secătui în scurt timp, aşa că îmi vor prinde bine nişte idei din afară. Deci o să vă povestesc şi voi despre ce scriu ca să facem un brainstorming sau, mai degrabă, un blogstorming.

Romanul meu este despre viaţa unui clown. Ceea ce se vrea a fi mai inedit e că personajul povesteşte despre meseria lui ca despre o artă şi este clown sub acoperire, nici unul din cunoscuţii lui nu bănuiesc cu ce se ocupă. Momentan sunt încă în faza în care scriu despre pregătirea lui şi despre identitatea secretă, dar va trebui să trec în curând la partea aventuroasă a muncii lui. Totul se vrea, într-un fel, o parodie la Secret Diary of a Call Girl sau Aventurile unei prostituate de lux de Belle de Jour, dacă aţi văzut serialul, respectiv citit cartea. Însă în loc să fie vorba despre o prostituată, scriu despre un clown. Aţi simţit ironia fină ?😀

Deci când o să am eu nevoie, voi să fiţi pregătiţi să aruncaţi cu idei !

P.S. Către ceilalţi “scriitori” (Ela, Liana, Ambasadoarea): vouă cum vă merge ?

4 thoughts on “Cum o să scriu eu un roman

  1. Andddddd… I’m out!

    Nu sunt motivata, asta e problema. Sincer, doar pt. a-mi demonstra mie ca pot face asta… nu, nu tine, not enough…
    As minti daca as spune ca nu am timp (doar prefer sa fac altceva cu el). Ideea mea de roman era despre o fata care avea cosmaruri, multe, dese, complexe, ca alte vieti ale ei, something like that, mi se parea ca asa pot “broda” mai mult si mai usor;)

    Dar poate pot sa arunc idei;)

  2. @Ambasadoarea: in cazul asta sa pui mana sa te gandesti la clowni!

    @Ela: eu una nu prea ma simt incantata de ceea ce scriu, dar de-aia exista exercitiile… Tu despre ce scrii?

    @Tomata: hehe, opera mea nu cred ca va ajunge publica. Poate doar post-mortem😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s