De ce nu-mi prieşte mie House

Înainte de toate, ca nu cumva să vă inducă titlul în eroare, ţin să menţionez că sunt absolut înnebunită după House şi că aş putea să mă uit şi la 50 episoade în continuu, dacă ar fi anatomic posibil. Până şi personajul cumplit de enervant al lui House creează dependenţă ! Însă nu trebuie să studiezi fiecare episod în detaliu să remarci că există o structură tipică şi că la disgnosticul diferenţial se repetă aceleaşi posibile 15 boli rare, 10 potenţiali viruşi sau 13 bacterii, dar măcar ajungi să înveţi foarte multe lucruri (pe care le uiţi până a 2-a zi, dar noroc că mai există încă un episod care să-ţi amintească ce sunt Pica ori Behçet).

Însă, în cazul meu, toate astea nu fac decât să-mi sporească ipohondria, care depăşeşte oricum limitele bunului simţ. House mă face să cred că dacă aş înghiţi cumva o muscă este posibil să fac hemoragie cerebrală sau măcar să mi se blocheze rinichii, aşa că nici nu mai îndrăznesc să merg cu gura căscată pe stradă de frica muştelor. De asemenea, trăiesc cu teama secretă (care e pe cale să nu mai fie aşa secretă) că aş putea suferi de o boală rară sau un sindrom dubios şi am început să văd simptome posibile chiar şi la cel mai mic strănut. Prima astfel de boală rară de pe lista mea e Cushing, mi-am dat eu seama că mă pândeşte din umbră, judecând după activitatea glandelor suprarenale.

Mă uit şi la Grey’s Anatomy de mai bine de 2 ani, însă rar mi s-a întâmplat să-mi dea gânduri din-astea. Cred că e din cauza faptului că abundă în probleme sentimentale şi lacrimile vărsate la fiecare episod îmi abat mintea de la ipohondria-mi caracteristică. House e medicină pură, cu toate exagerările de rigoare (cum este cu putinţă să faci hemoragie pe toate părţile şi blocaj renal de la o amărâtă de scobitoare?).

Oricum, ştiu că n-o să rezist tentaţiei şi o să mă uit la încă un episod din House. Până la urmă, viaţa merge liniştit înainte, mâine voi suferi de o nouă boală rară…