Zona crepusculară

Eu sunt obsesiv de punctuală. Cel mai frecvent coşmar al meu e cel în care întârzii la serviciu, eu un gând care nu mă lasă să dorm noaptea. De fapt, e doar unul din miile de gânduri care’mi provoacă insomnii, motiv pentru care ora mea obişnuită de culcare e cam 3 noaptea. Sau dimineaţa, depinde din ce perspectivă priveşti.

Ieri am sărit speriată din pat crezând, evident, că am dormit în exces. Mai ales că în cameră era o lumină orbitoare care mă făcea să cred că suntem în miezul zilei (eu trebuie să fiu la muncă la 13°°). M’am uitat la telefon şi arăta 07:45, dar am crezut că sunt prea ameţită de somn şi că ochii mă înşeală, apoi m’am gândit că mi’a stat ceasul (de la telefon, da). M’am dus fuga să mă uit pe fereastră pentru vreun indiciu, habar n’am de ce, că doar nu ştiu să citesc ceasul după soare.

Era de fapt 07:45, m’am convins după câteva tumbe prin cameră, cele 2 creasuri de mână ale mele m’au convins.

Iar acum urmează partea cea mai stranie. Când le’am povestit colegelor de serviciu, 3 dintre ele mi’au spus că au păţit exact acelaşi lucru, în aceeaşi dimineaţă, toate 3 între 07:30 şi 08:00. A fost o halucinaţie colectivă sau criza asta chiar a început să ne afecteze până şi somnul?

Deci nu’mi spuneţi că şi voi ţopăiaţi ieri prin cameră pe la 8 fără dimineaţa crezând că e 12, că deja încep să cred şi în extratereştri!

8 thoughts on “Zona crepusculară

  1. Holy freak, de la 13… la lucru? Eu o sa am program de la 7 jumate dimineata…

    La ora aia nu dormeam inca😛 probabil de asta nu s-a intamplat nimic special atunci.

  2. Dap, intru la 13 la munca, ies la 21, 2 ore decalaj de fus-orar cu portugalia, asta imi e soarta.
    Dar traiesc ca boierii, ma culc pe la 3, ma trezesc la 10… Sau la 7 cand mai am cosmaruri din’astea.

    Deci te vei angaja?

  3. Pfuu eu sunt incredibil de greu de trezit. Noroc cu sfantu snooze care dragu de el, ma incanta din 5 in 5 minute cu simfonia suava a unui polifonic.
    Si totusi prefer sa lucrez dimineata, ca sa am dupa-masa libera pentru sex si rasfaturi.
    Si totusi exista fenomene inexplicabile (atat timp cat nu stii elementele ecuatiei).
    Dar nimic complicat. Si ar fi culmea sa nu exista alte entitati in Univers. Daca ar fi pe mana noastra in cativa ani, face implozie.

  4. Da, eu. Doar ca-s prea lenesa sa topai prin camera. M-am trezit in mod dubios pe la 7.30 si ma uitam la tavan, desi de obicei trage eu de mine insami sa ma ridic din pat cand suna ceasul la 8.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s