Pentru că, până la urmă, I’m nothing but a quitter

Cam o săptămână a durat entuziasmul şi seriozitatea mea, după care am trecut la vechile obiceiuri. Lasă că scriu mâine, acum sunt obosită / n’am destul timp / trebuie să mai văd un episod din Ally McBeal (btw, Dora, plecăciuni!). Iar mâine nu fac decât s’o iau de la capăt. Da, da, aş putea să mă mint că eu chiar fac lucruri importante şi că am obligaţii de îndeplinit, beri de băut şi tequila de dat pe gât, dar până la urmă rezultatul e acelaşi: I’m a quitter!

De roman vorbesc, cel pe care am început să’l scriu la 1 noiembrie. Ar fi trebuit să mă aflu deja la jumătate, însă am un deficit de nici mai mult nici mai puţin de 10.000 cuvinte (din cele 25.000 la care ar fi trebuit să ajung duminică). Aşadar, temerile mi s’au adeverit, iar procrastinatul m’a aruncat cu multe pagini în urmă.

Cei care citesc toate astea au 2 soluţii la îndemână:

1. să arunce cu idei despre ce aventuri ar putea avea un clown undercover. Ţin să menţionez că am vorbit deja despre fobia de clowni, fetişul pentru clowni şi ponei roz.

2. să arunce cu oo fix în freaza’mi pentru că le merit, de quitter ce sunt.

Cu menţiunea că prefer termenul quitter celui de loser, încă mi’au mai rămas câteva de ratat în viaţă, deci nu pot să mă pronunţ în avans că aduce ghinion.

Advertisements