Despre Milano (partea I)

Post din două bucăţi. Aşadar, bucata a-ntâia, despre drumul spre Milano şi transportul în comun

După ce am luat biletele pentru Milano, au existat nişte voci de oameni sfătoşi care mi’au zis că am făcut o mare greşeală. Că la Milano nu e de văzut decât Domul şi că oraşul e pustiu şi că metroul nu circulă decât pănă la 9 seara. Şi că o să mă plictisesc maxim şi că efectiv n’ai ce face. Şi că ce caut eu acolo?! Aşa că am pornit la drum fără aşteptări prea înalte, mi’am zis că dacă oraşul e urât, mă pot cufunda în… shopping!

Dat fiind că am decolat cu o oră întârziere (despre care sper să detaliez curând), am ajuns la Bergamo pe la 16.00. De acolo există un autobuz care te lasă fix la Gara Centrale în Milano în mai puţin de o oră. Însă ghinionul a făcut ca meteorologii să aibă dreptate când au avertizat că o să plouă/ningă torenţial toată după-amiaza. Iar drumul spre Milano nu a durat o oră, cum era prevăzut, ci 4! Şi asta nu până la Gara Centrale, ci până la prima staţie de metrou de la intrarea în oraş, că altfel s’ar fi prelungit cu cel puţin incă 3 ore. Cert e că autostrada semăna izbitor de tare cu mioriticul DN1 la oră de vârf, nimic spectaculos. După vreo 2 ore în care n’am străbătut nici 20 din cei 50 km până la Milano, italienii din autobuz au început să se agite. Se auzeau “eee eee”-uri din toate părţile, lumea părea să nu mai aibă răbdare, foame şi setea ne chinuiau pe toţi, aşa că a pornit o întreagă dispută (care nu era decât discuţie, deşi iniţial am zis că or să se ia la bătaie) între italienii de la parter şi cei de la etajul autobuzului. “Ma che faciamo qui eee?” “Andiamo eee!” şi tot aşa, până s’a îndurat şoferul să ni se adreseze. În italiană, cum altfel, deşi au existat voci care să urle “English, please”. Eee! Ar fi fost hilar dacă nu ar fi trecut 7-8 ore de când mâncaesem ultima dată…

Abia pe la 9 seara am ajuns la metrou. Cum nu ştiam decât numele străzii unde se afla hotelul, am petrecut o jumătate de oră în faţa hărţii de la metrou ca să ne prindem unde ar trebui să ajungem (noroc cu indexul alfabetic). Cert e că Milano este imens, enorm, cel mai mare oraş în care am pus piciorul până acum. Iar reţeaua subterană este ceva incredibil, au nu ştiu câte linii de metrou care se bifurcă şi se intersectează cu tot atâtea linii de tren subteran. Avantajele sunt că acoperă absolut tot oraşul şi circulă foarte bine, la intervale relativ scurte (deşi tot nu’mi pot explica cum de până şi trenurile subterane au întârzieri), iar dezavantajul e că este incredibil de prost semnalizat. Sau mai bine zis, nici măcar nu este semnalizat. Pe peron nu vezi absolut nici un indicator spre celelalte linii de metrou şi ne’a luat minute bune să găsim pasajele spre linii. Aveam de schimbat doar 3 metrouri/trenuri şi am reuşit performanţa să coborâm pe vreo 7-8 peroane doar ca să ne dăm seama că nu suntem pe drumul cel bun. Iar un alt lucru dezamăgitor este starea incredibil de mizerabilă în care se află staţiile şi trenurile care acoperă zonele de periferie. Mormane de gunoaie pe peron şi în metrou, absolut înfiorător, ţi’era şi frică să treci pe acolo pe timp de noapte.

Iar când am ieşit la suprafaţă, după lungi rătăceli subterane, am aflat că mai sunt şi alte locuri pe lumea asta care arată la fel de rău ca Bucureştiul când se topeşte zăpada. Fleşcăraie este cuvântul. Până la glezne este nivelul. Deci nimic spectaculos şi de data aceasta. Spectaculos a fost însă când am ieşit sâmbătă dimineaţa din hotel şi am constatat că toată fleşcăraia efectiv se evaporase în doar câteva ore. Străzile erau perfect uscate! Probabil din cauza sistemului de canalizare şi a felului în care sunt înclinate trouarele către scurgerile care se întind de’a lungul străzilor. Mie mi s’a părut absolut minunat!

Hotelul nostru, deşi deloc arătos pe dinafară sau pe dinăuntru deopotrivă, era la doar 30 minute de mers de Dom, iar drumul era şi foarte plăcut (probabil singurul motiv pentru care aş recomanda acest hotel). Transportul în comun este accesibil în Milano, doar 1 euro biletul, dar tot nu se compară cu bucuria de a sta în centrul oraşului. Dacă la hostelul din Barcelona ne’am delectat cu un adevărat festin la micul-dejun (pe care nu’l voi uita cât voi trăi), italienii s’au dovedit a fi hilar de zgârciţi. Mititelul-dejun consta într’un cornuleţ, două feliuţe de pâinică prăjită, un gemuleţ, un untuleţ, o cafeluţă de la automat şi un suculeţ. Numai diminutive de la prima până la ultima îmbucătură. Iar într’una din dimineţi, când a stat patronul cu noi, ne’a şi întrebat “coffee or juice”, ca să evite prea multă risipă pentru gurile noastre. Uimitor a fost că tot acest mititel-dejun s’a dovedit a fi mai săţios decât ne aşteptam şi ne’a ţinut de foame mai multe ore decât prânzul la restaurant.

Tot la capitolul transport, Milano e foarte drăgut de parcurs şi pe bicicletă, aş zice eu (deşi n’am încercat). Bicilete găseşti oriunde şi sunt ieftin de închiriat, iar localnicii le folosesc foarte des în timpul săptămânii. În plus, milanezii preferă şi scuterele, cu care se pot strecura foarte uşor în traficul destul de agitat la orele de vârf.

Urmează partea a doua, despre oraş, shopping, mâncare şi oameni.

Iar acum bonus: Harta mijloacelor de transport în comun. Beat that!

5 thoughts on “Despre Milano (partea I)

  1. vai de mine, chiar imi pare rau ca am uitat sa-ti spun despre micul dejun italian cand intrasem pentru sugestii! mi se pare chiar bogat, ala al tau!
    nu stiu cum se face ca mancand asa dimineata, putintel mai mult la pranz si foarte mult seara, italienii au in continuare o durata de viata foarte mare. lumea zice ca din cauza de portocale si ulei de masline, ok, dar cat sa mananci in piramida astfel asezata si sa ramai june si sanatos?

  2. salut! ma uimeste faptul ca ai scris la inceput ca acest milano e cel mai mare oras in care ai pus piciorul pana acum!! de fapt.. de unde esti dumneata? cauta pe google sa vezi cati oameni locuiesc la milano si compara cu bucurestiul! apoi.. tii minte cate secunde mergeai cu metroul de la o statie la alta in imesul oras milano? vreo 15 .. pentru ca de la suprafata se vede urmatoarea statie .. daca e strada dreapta!! la bucuresti unde vezi asa ceva??
    asa ca stimate scriitor de blog…. decat sa pierzi vremea doar ca sa scriem cateva prostii in ideea de a avea blog …. si cineva sa mai si citeasca si sa comenteze…. mai bine lasa ..
    citeste ce srie wikipedia si e de ajuns!! serios

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s