La cererea publicului…

Mi’a fost greu, mi’a fost foarte greu, o decizie care mi’a înghiţit multe nopţi de somn, sau mai degrabă de nesomn. Luni de zile am oscilat şi mi’am spus că sunt mai puternică decât tentaţia, că n’o s’o las să mă doboare, că n’o să cad in ghearele ei. Mai ales că am şi întrebat în toate zările, pe toţi cunoscuţii şi necunoscuţii deopotrivă, dacă mie chiar îmi trebuie aşa ceva, iar răspunsurile au fost negative în proporţie de 61% (deşi Răzvan a recunoscut cu nonşalanţă la vremea aceea că a votat “nu” de la mai multe calculatoare, doar să strice corectitudinea poll-ului). Doar 4 persoane au zis cum că da, chiar mi’ar trebui, iar alte 13 au zis că’mi este necesar pentru a fi în continuare la fel de tru. În plus, am primit şi răspunsuri precum “e un jeg” sau “persoanele deosebite nu au nevoie de aşa ceva” sau că “dă bine pe Blackberry”, precum şi “doar dacă eşti îndrăgistită de Russel Brand” (vorbe aparţănând în mod sigur şi evident Simonei). Aş vrea totuşi să se anunţe în gura mare cel care a răspuns “Nimic nu ştii”, m’am simţit ofensată!

Luni bune au trecut de atunci şi gândurile mi se potoliseră. Mi’am zis că o majoritate zdrobitoare nu semnifică decât un lucru: chiar nu am nevoie de aşa ceva! Mă pot exprima foarte bine cum am făcut’o până acum, sunt un om liber şi voios! Până într’o zi, când mai multe glasuri mi’au strigat la unison: “Fă’ţi, fă’ţi!”. Şi iar mi’au revenit dilemele, pe care le respingeam cutezătoare, însă insistenţele repetate ale confidentei mele Zuzzzu au făcut ca toată voinţa mea să se topească într’un “bine, fie…”. Merge de minune pentru acele păreri răzleţe, dar cu potenţial pe care n’ai vrea să le ţii doar pentru tine.

Aşadar, la cererea publicului… mi’am făcut cont pe twitter! Follow me!

Advertisements