Ţara de unde soarele nu pleacă niciodată

Am atâtea vise, că mi’e teamă să le pun pe hârtie. Pentru că am rămâne fără oxigen de la atâţia copaci sacrificaţi pentru prea multe foi care se vor umple. Prefer să le păstrez doar în mintea mea şi să mai aduc vorba de ele din când în când. Pentru că visele se schimbă mereu, pe zi ce trece, odată cu mine. Pentru că pe unele le trăiesc deja sau pentru că e prea dureros să ştiu că pe altele nu le voi vedea niciodată împlinite. Pentru că mi se întâmplă mereu lucruri despre care să spun “Oare cum de n’am visat la asta până acum?”. Pentru că multe sunt vise pe care doar eu le înţeleg, iar cine le’ar vedea pe hârtie n’ar face decât să se minuneze de cât de ciudate sunt. Şi, contrar părerii generale, chiar nu’mi place să se minuneze lumea de visele mele!

De exemplu, cum aş putea explica faptul că visul vieţii mele e să trăiesc în Australia? Când nici măcar eu nu’mi dau seama cum de m’am ales cu asemenea aspiraţii! Şi nici măcar câţi ani au trecut de când mi’a răsărit un astfel de gând în minte, deşi simt de parcă m’aş fi născut cu el. Ca să nu mai spun că tot ceea ce ştiu eu despre Australia sunt închipuirile mele, poate unele dintre ele total ireale.

Australia este ţara de unde soarele nu pleacă niciodată. Şi oamenii sunt înalţi, cu pielea bronzată şi părul blond, majoritatea dintre ei surferi. Sunt frumoşi şi zâmbesc de dimineaţa până seara. Se îmbracă fain, deşi stau mai mult la bustul gol sau în costume de baie, cu nelipsitele ugg-uri in picioare când nu stau pe plajă în bătaia brizei (ceea ce se întâmplă rar în Australia, unde lumea preferă nisipul în locul asfaltului). Fac grătare tot timpul, chiar şi la micul-dejun. Barbie for brekkie, ca să vezi! Iar când scoţi capul pe geam vezi oceanul şi canguri zburdând în voie şi urşi koala agăţaţi de crengile copacilor.

Şi oricât de absurd ar fi visul meu şi oricât de departe ar părea ţara cât un continent de la capătul celălalt al lumii, viaţa mea e mai frumoasă când mă gândesc că Australia mă aşteaptă…