Panica şi lectura merg mână’n mână

Câteodată mă izbeşte aşa un puternic atac de panică atunci când mă gândesc câtă literatură de calitate a reuşit omenirea să producă din cele mai vechi timpuri şi până în secolul nostru de graţie şi cât de scurtă ne e viaţa pe pământ. Atât de scurtă încât prea puţini dintre noi vor apuca să citească măcar cele mai bune 100 de cărţi din istorie.

Inima stră să’mi sară din piept de la atâtea palpitaţii când îmi amintesc că nici până în ziua de azi n’am reuşit să termin măcar un singur roman de’al lui Dostoievski, după ce am tras de Idiotul vreo 3 luni. Iar plămânii par să’mi rămână fără vreo moleculă de oxigen când calculele mele atestă că nu am acoperit nici măcar un sfert din capodoperele lui Shakespeare! Nici nu mai îndrăznesc să amintesc de neuronii care se sinucid benevol doar la gândul că nu am citit nici măcar un singur sud-american contemporan (exceptând Alchimistul lui Coelho care oricum nu intră la socoteală, brazilianul fiind un soi de manea a literaturii).

În 2010 nu am făcut nici cel mai mic pas către progresul iluminării proprii. Ba din contră, am început anul cu o “capodoperă” chick-lit, pe numele său Guilty Pleasures care mi’a înghiţit cu lăcomie toată luna ianuarie. Şi nu vă puteţi imagina de atac de panică supremă m’a izbit în moalele tâmplelor când am realizat că am petrecut aproape 2 luni din viaţă citind tetralogia Twilight, alături de milioane de puştoaice de 14 ani de pe întreg mapamondul. Şi ca şi când toate astea nu ar fi fost de ajuns, mâhnirea mea s’a adâncit odată ce am dat gata şi un roman de Michael Morpurgo, pe care însăşi Majestatea Sa Regina l’a premiat ca fiind “Britain’s best-loved writer for children”.

Chick-lit, Twilight, cărţi pentru copii… Lista nu poate continua decât cu o binemeritată carte de colorat, preferabil cu SpongeBob! Abia atunci mă voi putea considera un cetăţean al universului cu adevărat fericit. Ignorance is bliss, they say…