Unde se duc ideile când se duc?


Sursa foto

Ideile sunt ceva minunat. Ferice de cel a cărui materie cenuşie abundă de idei! Însă, de minunate ce sunt, încăpăţânându’se pesemne să păstreze acest statut privilegiat, ideile sunt la fel de greu de prin precum fluturii când îi alergi cu un cleşte de rufe. Misiune cu totul şi cu totul imposibilă! Şi, întocmai ca fluturii, le place să ţi se aşeze pe umăr tocmai atunci când te aştepţi mai puţin şi nu ai nici o cutiuţă în care să le ţii prizoniere.

Pe mine ideile obişnuiau să mă izbească în special în mijloc de stradă, în tramvai, la coadă la supermarket… Mai exact, atunci când aveam mai puţină nevoie de ele. Şi mă luptam din răsputeri să nu cumva să le pierd până nu apuc să le înşir pe un colţ de hârtie, pentru vremuri mai bune, dar se evaporau ca prin minune când intrau în contact cu cerneala, o reacţie chimică puţin spus curioasă.

Aşa se face că acum nu mai plec nici până la piaţă fără un carneţel în poşetă. En tout cas, cum ar zice probabil francezul. Din nefericire însă, carneţelul nu a făcut decât să pună pe fugă chiar şi acele idei sporadice, care acum îmi răsar în minte odată într’o lună albastră (once in a blue moon, cum ar zice de această dată englezul) şi mai şi dispar cu i viteză intergalactică.

Aşa că vă întreb acum pe voi, care vă bucuraţi poate de mai multă înţelepciune decât mine, unde se duc ideile când se duc?

Advertisements