Şi s’a terminat Lost…

Blooo povestea că finalul i’a adus un sentiment de eliberare, dat fiind că putem să spunem, în sfârşit, că e gata! Eu zic că a fost un ultim episod pe cinste, în dulcele stil clasic, cu palpitaţii, lacrimi şi suspine, înjurături şi strângeri din dinţi, aşa cum ne obişnuiserăm de 6 sezoane încoace. De fapt, aşa lacrimi ca’n The End nu cred să mai fi vărsat până acum (excludem bineînţeles Grey’s Anatomy, care nu se pune pentru că oricum mă face să plâng la fiecare episod), lucru care a făcut “eliberarea” deplină.

Eu am fost unul dintre oamenii complet nebuni care s’au trezit la 5AM să vadă finalul simultan cu Statele Unite, căci Anglia a fost una dintre cele 7 ţări din afara Americii care să ţină pasul. Eram cu un ochi la tv şi unul pe Twitter, unde se încinseseră spiritele mai ceva ca’n iad, curgea cu twit-uri din toate colţurile lumii. O tipă a zis ceva tare simpatic: “LOST finale was like bad sex. You’re happy for the experience, yet somehow you feel a sense of longing for something more worthwhile.” A doua zi toate posturile de radio din Anglia aveau ca prim subiect de discuţie finalul, evident, iar un prezentator spune la un moment dat: “I haven’t actually met a real person to have woken up at 5AM to see the finale!”. Însă trăiesc cu sentimentul că au mai existat vreo alte cateva milioane de oameni pe care emoţiile şi aşteptarea nu i’au lăsat să închidă un ochi toată noaptea… Aveam nevoie să fac asta şi ştiam că n’aş mai putea să aştept nici măcar o zi cu atâtea întrebări care urlau în disperare după răspunsuri.

Răspunsuri pe care evident că nu le’am primit, dar cui îi mai pasă până la urmă? De fapt, teoria mea e că, atunci când au scris primul sezon, scenariştii s’au gândit să introducă mistere aşa random, fără să aibă ei înşişi vreo explicaţie, doar ca să încingă spiritele la maxim, în ideea că “Lasă că vedem noi cum o scoatem la capăt peste 6 ani”. Să fim serioşi, urşi polari?!

Şi din orice unghi ai privi, Lost rămâne unul din serialele care au făcut istorie şi despre care se va vorbi mulţi ani de acum înainte. E o adevărată enciclopedie (vezi întreaga istorie din spatele Dharma Initiative), atât de elaborat şi de complex şi cu un număr impresionant de actori, scenarişti, regizori (şi restul de oameni care se perindă pe platoruile de filmare ale căror profesii îmi scapă). Finalul e departe de a fi sfârşitul lui, discuţiile aprinse nu or să ajungă la capăt atâta timp cât fiecare dintre noi are propriile teorii, toate deopotrivă de plauzibile şi imposibile. Nu vreau să mă repet, dar… urşi polari?!

5 thoughts on “Şi s’a terminat Lost…

  1. Ursii polari erau acolo pentru a invarti roata, ca era foarte grea si era inghetata grota. Cand a invartit Ben roata si s-a teleportat in Tunisia nu-ti amintesti ca a gasit schelete de la ursi?

  2. app sunt doar la sezonul 5 la acest serial superb şi pot zice că este unul dintre preferatele mele, cum sunt The Mentalist şi 24, etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s