Aud marea

Atunci când îţi apropii urechea de o scoică încolăcită, mintea îţi este năpădită de sunetul valurilor care se lovesc de mal, aducând cu ele munţi de alge şi sute de alte scoici care închid în ele zgomotul care le’a purtat până departe. Nimic nu te face să te simţi mai aproape de mare decât şoaptele acelei scoici şi parcă nici nu te’ai mai îndura s’o laşi din mână. Nu’ţi doreşti decât s’o ţii lipită de ureche, să închizi ochii şi să te trezeşti pe plajă.

De câteva zile, în urechea dreaptă nu mai aud decât marea.

Asta e o altă formă de a spune că am făcut, cel mai probabil, otită. Sunt o romantică.