O zi în care…

Se vede treaba că mi’e absolut imposibil să mă abţin de la filozofări de colţ de stradă şi vorbe de duh la metru. Căci de fiecare dată când îmi propun să scriu ceva, orice şi oricum, singurele gânduri care’mi umplu mintea sunt o sumedenie de tentative (mai mult sau mai puţin reuşite) de a descoperi sensul vieţii. Motiv pentru care v’am făcut să citiţi despre cafea, pliculeţe de zahăr, valuri şi surfing, cărţi de bucate, fără prea mare legătură între ele şi totuşi pline de înţelesuri comune.

Concluzia la care ajung, inevitabil, în urma oricărei astfel de sesiuni de brainstorming între creierul mic şi creierul mare, plus trunchiul cerebral şi coloana vertebrală, este lucrul pe care mi’l spunea mama încă de pe vremea când eram în clasa întâi şi’mi petreceam după’amiezile uitându’mă la Cartoon Network, cu ghiozdanul aruncat într’un colţişor, fără să’mi manifest vreo intenţie oricât de mică de a’i părăsi pe Wacky Racers pentru Abecedar. “O zi în care n’ai făcut nimic e’o zi pierdută”, sunt vorbele care’mi răsună mereu în minte, însoţite de privirea dojenitoare a mamei. Chiar şi acum, după ani şi ani, atunci când pun capul pe pernă la sfârşit de zi, nu pot să nu mă întreb preţ de măcar câteva secunde: oare ziua ce tocmai a trecut a fost una pierdută pe veci sau, dimpotrivă, câştigată?

A durat mulţi ani să’mi dau seama care este înţelesul acestei cugetări, dar acum cred că am descoperit sensul nimicului ameninţător din vorbele mamei. Singurele zile în care poţi spune că nu ai făcut nimic sunt acelea în care nu ai dedicat nici măcar un minut unui lucru care să te facă fericit. Să te aşezi pe o bancă şi să te uiţi la trecători, să bei o cafea în grădină, să alergi căţelul prin parc, să zâmbeşti unui necunoscut, să spui mulţumesc, să citeşti o carte bună, să faci o poză frumoasă, să porneşti călare pe bicicletă… Toate acestea, oricât de mărunte ar părea, sunt departe de a fi nimicuri. Sunt frânturi de fericire fără de care ziua nu ar mai fi zi şi viaţa nu ar mai fi viaţă.

Eu mi’am propus să pornesc în căutarea fericirii, pe urmele bătătorite ale lui Don Quijote şi ale altor milioane de visători anonimi.

Tu ce ai făcut azi?

5 thoughts on “O zi în care…

  1. Placerea de a nu face nimic, iti este cunoscuta?:) eu nu cred ca daca trece o zi in care nu faci nimic, este o zi pierduta, dar ma simt mai bine, daca, intr-adevar, fac ceva util sau creativ:)

  2. si profesorul meu de chitara mi-a spus asta si (culmea!) venind de la el, chiar mi-a ramas in minte.
    eu azi am terminat de citit o carte. suna ca o zi buna pentru mine🙂

  3. @ina: ba cum sa nu cunosc placerea de a nu face nimic, tocmai eu? Doar ca nu o vad neaparat ca fiind prea utila, desi recunosc ca are si ea rolul ei…

    @cata: eu azi am inceput o carte, alta zi buna!🙂

  4. Aoleu, stiu cantecelul lu’ mama cu “O zi in care n’ai facut nimic e’o zi pierduta”. Chiar ieri mi l-a cantat :)). e infiorator. si maxim de stresant!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s