Povestea unei naţii care mănâncă pizza la micul-dejun

Căci despre asta se vorbeşte în Food Revolution, ultiml reality show al lui Jamie Oliver. Nu am văzut decât un prim episod, dar mi’a fost de ajuns să mă aşez bucuroasă pe podea pentru o sesiune dureroasă de abdomene. În naivitatea’i caracteristică, Jamie străbate oceanul cu scopul precis de a’i învăţa pe americani cum să mănânce sănătos, ceea ce reuşeşte să le insufle englezilor (unora dintre ei, evident) de câţiva ani încoace. Şi pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s’a spus Huntington, West Virginia, oraşul cu cea mai mare rată de obezitate şi cea mai mare incidenţă a diabetului şi a bolilor cardiovasculare din SUA. Aşadar, cea mai obeză comunitate din cea mai obeză naţiune. Din lume!

Eu m’am speriat. Nu mi’a venit să cred ochilor când am văzut copii care primesc la cantina de la şcoală pizza la micul dejun şi chicken nuggets la prânz, toate semipreparate, alături de nelipsitul pahar de lapte ultraprocesat şi plin de coloranţi dintre care mai atrăgători. Iar cina în familie nu face decât să păstreze aceeaşi reţetă a semipreparatelor, ieftine şi rapide, rezultatele fiind evident tragice. Copiii americani nu ştiu să distingă o roşie de un morcov şi consumă cartofii prăjiţi drept una dintre cele 5 porţii zilnice de legume şi fructe recomandate de autorităţi.

Am mai văzut şi o familie care se vroia a fi tipic americană. Mama obeză, tatăl obez şi cei trei copii (cum altfel decat obezi?). Care aveau frigiderul plin ochi cu pungi şi cutii de chicken nuggets, fish fingers, cartofi congelaţi gata de prăjit, plăcinte şi gogoşi pe care le consumau cam la orice masă, scăldate bine într’o baie de ulei cum numai angajaţii de la McDonald’s au măiestria să facă.

Nu înţeleg ce fel de mecanisme funcţionează invers în creierul meu, dar eu ador emisiunile cu graşi. M’aş uita non stop la Biggest Loser US, Biggest Loser UK sau chiar şi Biggest Loser Australia. Creează un soi de reacţie în lanţ în mintea mea, care îmi dă puterea de a mă trezi dimineaţa devreme doar să mă pot bucura de o oră în plus de aerobic la sală. Şi de a’mi savura mai mult decât încântată iaurtul cu două linguri de tărâţe de ovăz şi salata de spanac. Da, sunt fericită când stomacu’mi sună a gol şi muşchii mă dor de fiecare dată când inspir, căci ştiu că aşa sunt cu un pas mai departe de a fi unul dintre graşi. De’asta îmi plac mie graşii*!

*supraponderalii/obezii (ca să nu mă acuzaţi că sunt discriminatorie şi politically incorrect)