Voi vă întrebaţi?

Trăim într’o lume în care roşiile sunt fructe şi pepenii legume. O lume în care creştem struguri fără sâmburi ca să nu ne troznească printre dinţi. O lume în care cârnaţii nu trebuie să aibă decât 30% carne în componenţa lor pentru a putea fi numiţi cârnaţi, fără ca cineva să se întrebe ce dumnezeu se află în restul de 70%. O lume în care nu mâncăm decât fructe perfect rotunde cu aspect de bibelou, fără să ne pese ce se află dincolo de coaja lucioasă şi bogat colorată. O lume în care cumpărăm banane galbene care devin brusc negre şi se umplu de pete imediat ce le scoţi din sacoşă, precum şi portocale fără nici un strop de zeamă. O lume în care hrana vine frumos împachetată în ambalaje la fel de artificiale ca jumătate din ingredientele din componenţa sa. O lume plină de aditivi şi coloranţi cu nume impronunţabile, fără să ne întrebăm de ce mâncarea noastră seamănă din ce în ce mai mult cu formula chimică a cauciucului. O lume în care laptele devine transparent când îl torni în pahar .

Eu mă întreb. Şi mă minunez pe zi ce trece mai mult. Unde a dispărut oare caimacul gros de la lapte şi de ce n’am mai văzut de mult ţărani în piaţă care să’ţi vândă cireşe “de post” (vechea glumă din popor care s’ar traduce prin “fără viermi”)? Cum se face că e mai ieftin să mănânci un burger unsuros şi nişte cartofi prăjiţi în baie de ulei decât să’ţi cumperi o salată decentă? De ce toate ofertele din supermarket nu vizează decât pungile de chipsuri şi cutiile de jeleuri, pe când până şi merele, poate cele mai banale dintre fructe, devin din ce în ce mai mult un lux? De ce suntem încurajaţi să nu omitem pâinea, orezul şi pastele de la nici una dintre mese, deşi viaţa sedentară pe care majoritatea o ducem nu ne permite să consumăm nici măcar un sfert din energia de care ne “umplu” aceste mâncăruri?

Şi nu pot să’mi alung din minte gândul că cineva acolo sus ne vrea graşi…

Advertisements