Despre distanţă şi reîntoarceri

Nici eu nu ştiu prea bine ce gânduri mă încearcă acum, cu câteva ore de a mă reîntoarce acasă, după mai bine de 10 luni petrecute departe. Oricât de relative ar fi distanţele, uneori chiar şi 2000 km par dincolo de multe oceane… Emoţie şi puţină nerăbdare, cu o tentă stranie de entuziasm care poate că m’ar fi făcut să’mi rod unghiile dacă aş mai fi avut 15 ani. E ca atunci când abia aştepţi să se întâmple ceva, dar nu ai nici cea mai vagă idee despre ce vei face când te vei afla în faţa faptului împlinit. Însă lucrurile se desfăşoară mereu în ritmul lor firesc, fără să necesite vreun efort de concentrare din partea noastră, şi cele 3 săptămâni de România vor trece chiar mai repede decât cele 10 luni deja scurse în Anglia, si poate şi mai repede decât lunile ce vor veni…

Şi mi’am dat de mult seama că şi depărtarea e bună la ceva. Te face să vezi lucrurile altfel, să nu mai iei de bun tot ce ai şi să găseşti străluciri ascunse în banalul cenuşiu. Doar unele relaţii sunt făcute să reziste distanţei, aşa cum doar unele dintre ele rezistă timpului, chiar şi când oamenii sunt aproape fizic unul de celălalt. Şi adevărata valoare a unei prietenii nu constă în numărul de ore, zile sau luni petrecute împreună, ci în gândurile şi poveştile împărtăşite chiar şi în acele ore, zile sau luni petrecute la multe fus-orare distanţă. În plus, când eşti departe afli multe lucruri despre tine. Afli că poţi să faci şi ceea ce toată viaţa ai crezut că îţi este imposibil, că poţi să te împrieteneşti cu oameni alături de care poate că nu te’ai fi imaginat vreodată. Cred cu tărie că doar când eşti departe ajungi mai aproape de omul care îţi doreşti să fii.

Ca să nu mai spun că sunt absolut înnebunită după mesajele de “drum bun”, “te aşteptăm” şi “bun venit”!

10 thoughts on “Despre distanţă şi reîntoarceri

  1. Iubesc reîntoarcerile… sunt minunate, dupa ficare intoarcere suntem alti oameni.

    Cat despre “redescoperirea” la distanță, nimic mai adevărat. Departe de cei dragi și de casă, ne înfățișăm în tot “adevărul” nostru, suntem noi cei reali, cei 100% reali.

    Vacanță frumoasă să ai :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s