Povestea motanului descălțat

Colega mea de cămin din anul întâi suferea de sindromul abandonului, motiv pentru care obişnuia să adune motani de pe stradă şi să le “ocrotească” la noi în cameră. Eu n’am nimic cu pisicile, doar că nu le support, mai ales să vieţuiesc sub acelaşi acoperiş cu nişte animale nespălate, nevaccinate şi culese de prin orice şanţ. Când m’am trezit prima dată cu un motan urât mirositor în mijlocul propriei camera, am cerut de urgenţă evacuarea intrusului, cu promisiunea că ziua următoare avea să i se găsească un adăpost de drept.

Ziua s’a transformat în săptămâni, în care motanul petrecea 24 ore în cameră, unde mânca, dormea și își făcea nevoile. Colega mea de cameră se temea pentru viața lui, căci fetele de pe palier, alergice la părul de pisică, amenințaseră că’i vor produce grave vătămări corporale. Eu nu’l înghițeam deloc și n’am ascuns niciodată asta, mai ales că îl găseam mereu cu nasul în mâncarea pe care o mai uitam la îndemână. Într’o zi am ieșit din cameră 10 secunde și a apucat să’mi devoreze jumătate din ultimul copan, în condițiile în care eu eram mai hămesită decât un lup flămând. Motiv pentru care i’am dat o așa mamă de bătaie, încât a tulit’o sub un dulap de unde n’a mai ieșit trei zile nici implorat de stăpână’sa. Și mai avea un obicei tare prost. Dimineața, pe la 4-5, pleca din patul colegei mele și sărea la mine pe pătură, făcându’mă să mă trezesc în cele mai cumplite spaime cu motanul în cap.

L’am izgonit până la urmă pe hol, când mila și compasiunea mea deja se epuizaseră, iar într’o bună zi a dispărut fără urmă și fără ca cineva să știe ceva de el. M’am bucurat nespus că pacea și ordinea fuseseră restabilite în univers, că în cameră nu mai mirosea a motan nespălat și puteam să dorm singură în pat.

După câteva luni de zile, când povestea motanului era aproape uitată și stăpână’sa încetase să mai suspine după micul împuțit, aud un mieunat dubios la ușă și dau cu ochii de însăși arătarea pe care o credeam dusă pe veci. Am simțit numaidecât un anevrism furios gata să’mi erupă între tâmple, toate membrele tremurându’mi la unison și ochii aproape ieșiți din orbite. L’am înșfăcat de îndată și m’am repezit cu el pe balcon, știind că nu aveam să mai resist vreodată cu el sub același acoperiș nici măcar timp de o oră. Și, în timp ce’l țineam deasupra balustrade,la o înălțime de 5 etaje, mi’am dat seama că nu aș fi putut niciodată să’i dau drumul. În primul rând pentru că nu sunt un monstru ucigaș de motani, fie ei și împuțiți, iar în al doilea rând pentru că mi’era teamă că o să cadă tot în picioare.

L’am pus în prima sacoșă de plastic pe care am găsit’o și am plecat cu el în lume, hotărâtă fiind să’l las în libertate cât de curând, însă pe cât se poate de departe de casă, căci știam că o pisică normală va găsi mereu drumul înapoi dacă e prea aproape. Îmi trecuse prin minte să iau metroul până în Pantelimon sau chiar Pipera, în colțuri opuse ale Bucureștiului, dar mi’era teamă că avea să înceapă o sesiune de mieunat în plin vagon înțesat de oameni, cu toate că de 3 minute de când îl vârâsem în sacoșă nu scosese nici măcar un oftat – pe când un motan normal probabil că ar fi sfâșiat punga cu ghearele’i cât ai zice miau. În disperare de cauză, i’am dat drumul la doar două străzi distanță, iar soarta mi’a demonstrat că motanul era chiar mai tâmp decât îl crezusem eu inițial, căci n’a mai găsit drumul înapoi nici până în ziua de azi!

One thought on “Povestea motanului descălțat

  1. Am avut si eu o pisica, acasa, care ma trezea de dimineata muscandu-ma de cap, chiar daca incercam sa ma acopar cu plapuma, perna si ce mai aveam la indemana.
    Insa in povestea asta, eu cred ca m-as identifica CU COlega, pentru ca si mie imi place sa salvez animale aflate la nevoie😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s