The Tudors

Pentru că înclin mai mult către serialele britanice decât către cele americane şi pentru că îmi place istoria, în special cea a Angliei, îmi doream de mult timp să văd The Tudors. Un alt motiv era bineînţeles şi Jonathan Rhys Meyers, pe care îl ştiu din Match Point şi dintr’un frumos pictorial în Elle de acum mulţi ani, dar datorită serialului l’am descoperit şi pe Henry Cavill, care se află acum în Top 3 al actorilor mei preferaţi, după Hugh Jackman şi Hugh Jackman (nu, nu e greşeală de tipar).

Nu ştiu prea bine cu câtă acurateţe respectă serialul faptele istorice petrecute în Anglia secolului XVI, dar aş putea să jur că tot ce’am văzut nu pare să contrazică cu nimic bruma de istorie pe care am reţinut’o din facultate. Iar subiectul nici că putea fi mai bine ales: viaţa şi domnia lui Henry al VIII-lea, de departe cel mai controversat monarh pe care l’a avut vreodată Anglia. Cele şase neveste ale sale au fost suficiente să umple patru sezoane cu episoade de mai bine de 50 minute fără să’ţi smulgă măcar vreun oftat de plictiseală.

Pe Henry, aşa cum este el văzut în The Tudors, nu poţi decât să’l iubeşti şi să’l deteşti în acelaşi timp, fără să poţi spune cu adevărat dacă a fost un om bun sau egoist, dacă a întors spatele Papalităţii pentru că a crezut cu adevărat în reformarea bisericii englezeşti sau doar pentru că nu îi era acordat divorţul pe care şi’l dorea. Iar felul în care îşi tratează toate cele şase soţii te face să te bucuri că Evul Mediu s’a încheiat acum multe sute de ani. E un personaj aproape imposibil de înţeles şi de descifrat, dar emană un soi de fascinaţie greu de negat.

Şi revenind la ideea de Ev Mediu, The Tudors rămâne în continuare serialul cel mai violent pe care l’am văzut până acum. Nici unuia dintre cele 38 de episoade nu’i lipseşte măcar o scenă de tortură tipic mediavală, de la trasul pe roată până la tăierea capului trădătorilor sau arderea pe rug a ereticilor. Nu cred că o să mai pot trece vreodată pe lângă Turnul Londrei fără să am măcar o tresărire la gândul nenumăratelor orori care s’au petrecut în spatele zidurilor sale, fotografiate acum cu maximă încântare de toţi turiştii şi vizitate zilnic de mii de cască-gură amatori de obiective istorice.

Cu toate astea sau, mai degrabă, pentru toate astea, The Tudors merită savurat în toată splendoarea sa, a poveştii şi a personajelor fascinante, a costumelor superbe şi a englezei atât de elegante pe care o vorbesc…

Advertisements