Ultima frontieră

Anul 2 de facultate, examen de Civilizație americană. Unul dintre subiecte (cel cu ponderea mai însemnată) este Semnificația frontierei în istoria Statelor Unite conform discursului lui Turner. Întrebarea mea a fost care Turner? Lesne de înțeles că nu aveam nici cea mai mică idee, nu citisem deloc pentru examen, căci nu prea vedeam rostul acestei materii, cand eu studiam de fapt la secția de Engleză britanică. În ultimele câteva minute rămase, am reușit să încropesc vreo două paragrafe oarecum incoerente despre Space, the final fronteer și cum a cucerit omul Luna. Trist, dar asta e tot ce mi-a venit în minte, deși aveam cumva bănuiala că Turner nu scrisese despre nave spațiale la 1800 și ceva. Am luat 10, datorită seminaristei cu inima prea largă și simțul umorului prea dezvoltat care ne-a corectat lucrările.

Anul 3 de facultate, Lisabona, examen de Civilizație americană – materie pe care o alesesem din pură pasiune pentru proful prea carismatic. De data asta citisem, mai mult de jena profului respectiv, dar nu reușisem să acopăr chiar 100% din materia de vreo 5-600 pagini. Mă simțeam, oricum, relativ pregătită. Printre subiecte se numără, bineînțeteles, Semnificația frontierei în istoria Statelor Unite conform discursului lui Turner. Iar soarta face ca eu să fi trecut cu vederea capitolul respectiv, pe motiv că mi se părea pur neinteresant. Zic, drace, numai eu puteam să am norocul ăsta. Și scriu, evident, despre Space, the final fronteer și cum a cucerit omul Luna. Probabil că proful a crezut că am avut un moment de nebunie curată și că mi s-o fi pus vreo pată pe creier, căci din restul lucrării mele reieșea probabil că știam ceva istorie a Americii. Am luat 16 (din 20), care s-a tradus printr-un 9 în sistemul de învățământ românesc.

Morala acestei povești se învârte pe undeva prin jurul zicalei populare Prost să fii, noroc să ai. Nici nu mai știu multele momente pe care le-am trăit și care insistă să-mi demonstreze asta. Prostia pare să fie condiție esențială a norocului…

***Frederick Jackson Turner susține că dorința de inovație, egalitate și democrație tipice caracterului american au fost determinate de experiența frontierei, aflată într-un lung proces de evoluție și care a dar nașterei libertății, spărgând limitele tradiției și oferind noi experiențe. N-are nici o treabă cu Luna!