Lecturi de ianuarie

Pentru 2011 mi-am propus multe lucruri, iar multe dintre ele se referă la lecturile personale. Îmi place să citesc, dar în ultimii doi ani cred că a început să’mi placă mai mult să pierd vremea. Trei lucruri mi se par esenţiale la acest capitol: vreau să citesc mai mult (inspirată poate şi de lista impresionantă de cărţi ale Biancăi), să citesc în mai multe limbi (pentru că până acum am preferat engleza şi ocazional româna din comoditate – e cazul să trec la portugheză şi franceză) şi să fiu mai organizată (să încerc să scriu mai mult despre cărţile citite pentru că nici până acum nu am reuşit să vorbesc despre cele mai bune romane de anul trecut). Iniţial am avut gânduri precum să citesc 100 cărţi sau să dau gata câte un roman în portugheză lună de lună, dar mi’am dat seama că nişte cifre prea extreme n’ar face decât să’mi taie din entuziasm. Şi cel mai înţelept motto pe care vreau să’l urmez este Mai puţin computer, mai multe cărţi. Iar în ianuarie am reuşit treaba asta şi o să scriu câte puţin despre toate romanele care mi’au trecut prin mână.

Moll Flanders de Daniel Defoe. Făcea parte din bibliografia de pe anul întâi şi o am în bibliotecă încă din 2007, dar abia anul acesta am deschis’o. E genul acela de roman clasic pe care îl citeşti tocmai pentru că e clasic. Povestea unei faimoase răufăcătoare, relatată la persoana întâi şi într’o engleză doar istoric vorbind modernă, motiv care face din Moll Flanders o lectură greoaie. Abia reuşeam să mă mişc printre frazele prea lungi, pline de termeni arhaici sau de cuvinte tipărite altfel decât le ştim noi, deşi povestea în sine e drăguţă şi foarte cursivă. Ai multe de aflat despre mentalitatea secolului XVIII, care diferă atât de mult de cea actuală încât e imposibil să nu te uimească măcar puţin.

The Curious Incident of the Dog in the Night-Time de Mark Haddon (O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, aşa cum a fost ea tradusă în română). O carte pe care, dacă nu mi’o recomanda Liana şi nu mi’o vâra direct în poşetă – metaforic vorbind, nu cred că aş fi auzit de ea prea curând. Vorbeşte despre viaţa văzută prin ochii unui copil autist şi te face să înţelegi cât de diferită e de fapt lumea noastră pentru ei, care înţeleg fără nici o dificultate ecuaţii matematice complexe, dar le este imposibil să descifreze o expresie a feţei sau un ridicat din umeri.

 

How to Heal Toxic Thoughts de Sandra Ingerman (Cum să vindeci gândurile toxice). O ca rte pe care am ales’o pentru că m’a intrigat titlul şi pentru că mi’am propus să nu’mi limitez lecturile doar la literatură. Poate că unii sunt sceptici, dar eu chiar cred în energii, puterea gândului şi telepatie şi sunt convinsă că toate astea ne afectează în viaţa de zi cu zi. Din carte nu am aflat mare lucru, dar una dintre ideile care mi’au rămas în minte e faptul că lumea externă este de fapt o proiecţie a propriilor noastre gânduri şi trăiri: atunci când suntem cuprinşi de frică şi disperare, lumea devine întunecată, iar bucuria şi frumuseţea aduc lumină. Ştiu că nu trebuie să citeşti o carte ca să constaţi toate astea, dar uneori e bine să conştientizăm şi lucruri cărora nu le acordăm prea multă atenţie.

The Slap de Christos Tsiolkas (Palma). Este, de departe, romanul care m’a entuziasmat cel mai tare săptămânile astea, motiv pentru care am şi vorbit despre ea mai pe larg.

Ceva de împrumut de Emily Griffin. Deşi nu prea mă interesează în general ceea ce se cheamă chick-lit (sau literatură pentru gagici, într’o exprimare mai plastică), am primit cartea de la o prietenă pe principiul “citeşte şi dă mai departe”, în aşa fel încât romanul să ajungă la cât mai multe persoane. E o lectură uşoară, menită să’ţi facă o după’amiază mai placută. În timp ce o citeam, m’am gândit că este exact ca o comedie romantică transpusă în cuvinte şi că ar face un film drăguţ, poate genul lui Jennifer Aniston. (Şi chiar scria pe copertă că au început filmările pentru film în 2010, cu Kate Hudson în rolul principal – nu e chiar Jen, dar e pe aproape).

 

A Child Called “It” de Dave Pelzer (un titlu pe care zău că nu ştiu să’l traduc, din cauza pronumelui “it” fără echivalent în limba română; titlul în franceză este Le moins que rien). Este povestea, din nefericire adevărată, a unui copil abuzat de propria mamă în cel mai violent mod cu putinţă şi imposibil de imaginat. Memoriile lui Pelzer descriu ororile cumplite la care a fost supus, într’un soi de joc absurd, de mama alcoolică şi emoţional instabilă: bătăi constante care au culminat cu un cuţit înfipt în stomac, umăr dizlocat, înfometare, înec, asfixiere (una dintre plăcerile mamei lui era să’l oblige să bea amoniac, care îi oprea respiraţia şi îi provoca arsuri grave). Seara, înainte de culcare, după toate chinurile îndurate, nu își spunea decât că acum are o zi în minus de trăit pe această lume. Dacă nu citeam toate astea, nu mi’aş fi închipuit că există oameni capabili de atâta cruzime nejustificată, mai ales asupra unui copil nevinovat.

The To-Do List de Mike Gayle (Lista de făcut). O lectură lejeră și binemeritată după autobiografia lui Pelzer (care evident că s-a lăsat cu bocete). Știți cum e atunci când te trezești într-o dimineață și constați subit că viața ta e un haos complet și că sunt atâtea lucruri pe care trebuie să la faci, dar nu ai nici cea mai vagă idee cu ce să începi? Personajul principal își face o listă cu 1277 de lucruri pe care își propune să le rezolve pe parcursul unui întreg an și culmea e că și reușește, în proporție de mai bine de 99%. Cum mă identific destul de mult cu pasiunea pentru liste (și mai ales pentru bifat ce e pe ele) și cu nevoia de organizare, m-am trezit pe la jumătatea romanului cu o mână întreagă de ciorne cu lucruri de făcut, locuri de văzut și persoane de reîntâlnit – ceea ce o să mă țină ocupată câteva luni de acum înainte. Și m-au inspirat cuvintele unui personaj: “Câteodată, când mă simt foarte deprimat, trec pe listă lucruri precum Fă un duș doar ca să am satisfacția de a bifa ceva. Este felul în care reușesc să-mi încep ziua cu dreptul.”

L’Etranger de Albert Camus (Străinul). Ciudată cartea lui Camus, dar m-am bucurat să bifez şi un roman în franceză şi să constat că nu e aşa de greu cum îmi închipuiam, în ciuda faptului că au trecut mai bine de 5 ani de când m’am delectat cu limba lui Voltaire. Povestea unui om care refuză să joace farsa pe care societatea ne’o impune ca regulă de “bună purtare”, un joc care presupune să minţi atunci când adevărul e prea dur şi să’ti maschezi adevăratele sentimente în spatele unei măşti false. Mersault nu se arată îndurerat la moartea mamei sale, lucru care poate fi etichetat drept cruzime de către restul lumii, şi ajunge să fie condamnat pentru o crimă mai mult din cauza atitudinii sale. L’Etranger ridică multe întrebări cu privire la relaţia individului cu societatea, care mi’au amintit mai degrabă de Portocală mecanică, şi anume: poate fi oare condamnată o persoană doar pentru că nu se conformează standardelor sociale?

2012 and Beyond de Diana Cooper (Dincolo de 2012). Iată o carte pe care nici nu mi-ar fi dat prin cap să o citesc anul trecut pe vremea asta. Nu am crezut în 2012 și în toate schimbările pe care se presupune că le va aduce. Dar, la un moment dat și fără să-mi dau seama, am încetat să mai resping astfel de idei și să cred că măcar un sâmbure de adevăr tot trebuie să existe undeva la mijloc. Mi s-a recomandat să citesc această carte pentru că, spre deosebire de toate previziunile sumbre cu privire la 2012 și la catastrofele care ne așteaptă, Diana Cooper insistă să creeze o imagine optimistă și de-a dreptul idilică a viitorului omenirii. Da, viața așa cum o știm noi nu va mai exista, dar lucrurile se îndreaptă către bine, cu toate că acum un astfel de viitor pare foarte îndepărtat. Trebuie să mărturisesc că am privit cartea asta cu un ochi critic încă de la introducerea unde autoarea povestea despre zânele și goblinii din grădina ei de legume și de lungile conversații pe care le avea cu Arhanghelul Metatron și de inorogii care zburdă pașnici și nevăzuți pe câmpii și, deși încă mi se par deplasate multe dintre ideile ei, nu aș putea să resping cu desăvârșire noțiunea de lumi paralele – dimensiuni, cum sunt numite în carte – căci sunt probabil multe lucruri pe care noi, oamenii, suntem prea limitați să le putem percepe. Noțiunile de timp și spațiu nu sunt decât niște convenții, până și Einstein a spus asta, iar dacă admiți ideea de divinitate atunci trebuie să accepți și că există o întreagă lume dincolo de ceea ce văd ochii noștri.

Cam astea sunt cărțile care m-au ținut ocupată în ianuarie, le-am povestit pe scurt și la obiect, dar dacă cineva vrea să afle mai multe despre vreuna dintre ele, aş fi bucuroasă să detaliez.

One thought on “Lecturi de ianuarie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s