Haruki Murakami aleargă printre amintiri

Luna asta am citit o carte pe care o pândeam de mult și pe care am găsit-o întâmplător într-o librărie (la un preț de chilipir char!): What I Talk About When I Talk About Running (Despre ce vorbesc atunci când vorbesc despre alergat) a japonezului Haruki Murakami. Este un roman pur autobiografic, în care autorul povestește cum a devenit scriitor și alergător, două lucruri care s-au petrecut pentru el simultan.

La 32 ani a început să scrie și pentru că noua activitate îi impunea un stil de viață mult prea sedentar, a început să și alerge. Iar de 25 ani nu s-a oprit nici din scris și nici din alergat. Aleargă precum scrie – timp de șase zile pe săptămână, ordonat și dedicat ca în prima zi… Aleargă câte un maraton pe an, pentru care se pregătește cu 3-4 luni înainte, iar la un moment dat a concurat pentru un ultramaraton de 100 km pe care l-a terminat după aproape 12 ore de efort fizic continuu. Sunt lucruri care par pur și simplu imposibile, dar exemplul și cuvintele lui Murakami demonstrează că totul este posibil când vrei cu adevărat să reușești.

“Pe distanțele de cursă lungă singurul oponent pe care trebuie să-l învingi ești tu, felul în care ai fost cândva”, spune Murakami. Căci propriile limite nu le poți depăși decât atunci când faci tot posibilul să te învingi pe tine însuți. E impresionant cât de multe lucruri poți afla despre tine atunci când alergi. Uneori îți dai seama că ești mai puternic decât ți-ai închipuit vreodată. Alteori constați că există cu adevărat un prag dincolo de care durerea fizică încetează să mai existe. “Durerea este inevitabilă. Suferința este opțională.”  Și asta pentru că, uneori, oricât de tare te-ar durea întregul corp, nu poți să te simți altfel decât fericit. Dacă suferi de depresie, știți care e primul lucru pe care ți-l recomandă un medic psihiatru bun? Să te apuci de alergat.

Murakami povestește despre un interviu cu un atlet japonez, concurent la Olimpiade și alergător medaliat. La un moment dat, cu riscul de a părea complet ridicol, îl întreabă pe sportiv dacă și el are zile în care, în loc să alerge, să vrea pur și simplu să nu se ridice din pat. Iar acesta îl privește plin de uimire și îi răspunde pe un ton cât de poate de firesc: “Bineînțeles, în fiecare zi!”.

Și câteva cuvinte de ținut minte și de spus la nepoți:

Să te epuizezi la maxim în propriile tale limite: asta este esența alergatului și o metaforă pentru viață.

Advertisements