Lecturi de februarie

Luna februarie pare mai scurtă de la an la an, în ciuda celor 28 zile pe care le are, în principiu. Trece mereu prea repede și e rareori productivă. Așa se explică probabil și faptul că am citit ceva mai puțin cantitativ decât în ianuarie (dar poate mai mult din punct de vedere calitativ), iar cea mai mare realizare o constituie cele două romane în portugheză, după o pauză lungă de aproape doi ani.

The Lost Symbol (Simbolul pierdut) de Dan Brown este cartea cu care mi-am început luna și pe care așteptam cu multă nerăbdare să o citesc, pentru că mă  așteptam la un thriller fascinant și plin de mister, așa cum parcă numai Brown știe să scrie. Pentru fanii Dan Brown și pentru cei care preferă romanele de care să nu se mai desprindă, este cartea ideală! Pentru că nu are rost să mă repet, mai multe am scris aici despre autor și ultimul său roman publicat.

 

 

Memoirs of a Geisha (Memoriile unei gheișe) de Arthur Golden. Cu toate că am văzut filmul acum câțiva ani, memoria mea se încăpățâna să-și amintească altceva despre această poveste decât că a fost foarte frumoasă și emoționantă (ba chiar am și plâns o bucată, dacă nu mă înșel) și că se termină cu bine. Așa că am citit romanul fără să mă deranjeze în vreun fel faptul că deja în mintea mea se cuibărise o parte din adaptarea cinematografică. Și l-aș mai citi de o mie de ori, pentru că atât de fain scrie Golden încât aproape că nici nu-ți mai pasă de orice altceva decât de cartea pe care o ai în mână. Un roman despre destin și o poveste cum nu se poate mai frumoasă, iar Golden spune multe lucruri pe ai vrea să le ții minte toată viața.

Paddy Clarke Ha Ha Ha de Roddy Doyle este prima carte pe care mi-am cumpărat-o în Anglia. În anul întâi de facultate o împrumutasem de la o colegă, însă nu am reușit să o duc până la capăt din motive de Shakespeare – povestea vieții mele din facultate:). A trecut ceva timp din noiembrie 2006 până în februarie 2011 și când am văzut-o în librărie anul trecut am considerat că este un semn, un soi de ocazie pentru mine să închei socotelile cu trecutul, cu lucrurile începute și lăsate baltă. Știu că sunt multe treburi mai importante pe care le-am abandonat, dar toți trebuie să începem de undeva, până la urmă. Romanul lui Roddy Doyle este despre lumea văzută prin ochii inocenți ai unui puști de 11 ani, povestit într-un ritm alert și într-un dialect irlandez savuros. Pe Paddy l-am văzut ca pe un Holden Caulfield din The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de secară) înainte să devină adolescent și să fugă de acasă, un personaj sensibil și surprinzător de înțelept pentru vârsta lui. Romanul te face să-ți amintești că nimic nu e mai frumos decât să fii copil și că la vârsta aceea suntem toți la fel, români sau irlandezi, Nică al lui Creangă sau Paddy al lui Doyle…

O Mistério da Légua da Póvoa (Misterul din Légua da Póvoa) de Agustina Bessa-Luís se vrea a fi un roman-foileton al scriitoarei portugheze, după modelul capodoperelor lui Dickens. Până la urmă, volumul este mai degrabă o colecție de articole publicate de autoare, a căror temă o constituie viața înaltei societăți din Portugalia începutului de secol XX. Este povestea unei aristocrate care își părăsește soțul cu care era căsătorită de mai bine de 30 ani pentru șoferul cu mult mai tânăr și mai sărac, pe care mărturisește că l-a iubit fără să fi avut o relație, incident care a uimit întreaga opinie publică la acea dată.

Um Crime no Expresso do Oriente (Crima din Orient Express) de Agatha Christie este o carte absolut genială, cum bănuiesc că este oricare dintre capodoperele scriitoarei britanice. Am profitat de faptul că volumul pe care l-am adus cu mine în Anglia era tradus în portugheză, așa că am reușit să împușc doi iepuri dintr-un foc, să citesc ceva drăguț și ușor și să-mi exersez limba (pe care din nefericire am cam început s-o uit). Un roman numai bun de citit, pentru toți fanii Agatha Christie și ai literaturii polițiste și nu numai.

 

A Tale of Two Cities (Povestea celor două orașe) de Charles Dickens. Nu știu alții cum sunt, dar mie una mereu mi-a plăcut Dickens. Nu știu cum de a reușit să ascundă mereu câte ceva fascinant în fiecare dintre multele romane pe care le-a scris. Foarte interesant ar fi de citit chiar povestea vieții lui, destul de controversată și plină de aventuri, mai mult sau mai puțin fericite. A Tale of Two Cities vorbește despre Londra și Paris în timpul Revoluției franceze de la sfârșitul secolului XVIII și e plină de întâmplări neașteptate și personaje pitorești, ca oricare dintre romanele lui Dickens. Și cred că toată lumea a întâlnit măcar o dată faimoasele cuvinte cu care începe povestea:

It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of belief, it was the epoch of incredulity, it was the season of Light, it was the season of Darkness, it was the spring of hope, it was the winter of despair, we had everything before us, we had nothing before us, we were all going direct to heaven, we were all going direct the other way – in short, the period was so far like the present period, that some of its noisiest authorities insisted on its being received, for good or for evil, in the superlative degree of comparison only.

Little Women (Micuțele Doamne) de Louisa May Alcott este poveastea a patru surori și se petrece în timpul Războiului civil american. Așa cum spunea și Tomata, la care am citit cea mai faină recenzie până acum, cartea este frumoasă în mare parte pentru personajele speciale, atât de diferite între ele, fiecare înzestrat cu calități fizice și morale deosebite.

4 thoughts on “Lecturi de februarie

  1. m-ai facut sa-mi recitesc recenzia si m-a apucat nostalgia. atat de mult mi-a placut povestea lui Jo ca daca as mai avea timpul necesar as mai citi cartea de nu stiu cate ori. Iar memoriile gheisei… oh, ce carte superba.

  2. Dude, you make me feel ashamed of myself. Eu am ramas stuck pe romane politiste, nu mai scriu nimic si citesc incredibil de putin. I will have to do something about that

  3. @Tomata: eu am constatat ca Little Women are de fapt si o continuare, trebuie sa fac rost de ea…

    @Liana: tu da’i cu Middlesex acolo!

  4. Mie “Crima din Orient Express” mi s-a parut ca a avut un final cam deplasat, la explicatie ma refer. Ok, cartea m-a tinut in suspans, am luat-o in mana si nu am mai lasat-o pana la ultimul cuvant cand am avut timp, dar tot trasa de par mi s-a parut explicatia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s