Lecturi de martie

Postul de față vine cu o ușoară întârziere de o săptămână din motive de Polonia. Recunosc că mi-ar fi plăcut să fiu punctuală și să apuc să vorbesc despre toate cărțile faine pe care le-am citit în ultimele săptămâni, însă timpul nu prea are răbdare când ai multe de făcut… Așa că o să mă mulțumesc acum cu câteva cuvinte despre romanele din martie.

Love in the Time of Cholera (Dragostea în vremea holerei) de Gabriel García Márquez este prima carte a sud-americanului pe care am citit-o până acum. Deși căutam inițial Un veac de singurătate, m-am gândit că nu pot să ratez unul dintre cele mai bune romane de dragoste ale secolului XX, după cum spun multe cronici. Oricât de mult mi-a plăcut cartea, îmi este imposibil să o văd ca pe o poveste de dragoste, ci mai degrabă ca pe o cronică a nebuniei unui personaj etern îndrăgostit de o imagine din tinerețe. Protagoniștii ajung să își trăiască idila abia după mai bine de 60 de ani și, deși pentru unii ar fi dovada vie că iubirea învinge, pe mine romanul nu m-a convins. Gabriel García Márquez mi-a amintit de Saramago, prin ironie și stilul pe alocuri asemănător, și chiar vreau să-l descopăr și în alte romane.

Shalimar de Clown (Shalimar Clovnul) de Salman Rushdie este un roman tare straniu. Îți dai seama că ai ajuns ca prin minune la ultima pagină și că ți-a plăcut, dar nici nu-ți poți explica de ce. O carte despre violență, răzbunare și război, care te plimbă pe mai multe continente, între America, Belgia și Franța în anii ’40, Anglia, Cașmir și India. Un triunghi amoros format dintr-un musulman, un hindus și un evreu, care implică probleme religioase, pe lângă cele politice, sociale și filozofice legate de cel de-al doilea război mondial și de distrugerea Cașmirului în anii ’60. Shalimar pare a fi un roman diferit de celelalte scrise de Rushdie, fiind complet lipsit de misticismul care l-a consacrat pe scriitorul de origine indiană, însă reușește să exercite o fascinație stranie asupra cititorului.

Norwegian Wood (Pădurea norvegiană) de Haruki Murakami. Murakami este unul dintre scriitorii pe care mi-am propus să-i descopăr pe viitor, la fel ca și Márquez sau Rushdie. Norwegian Wood pare să fie una dintre cele mai populare opere ale sale, proaspăt ecranizată și care s-a bucurat de un succes răsunător încă de la lansare. Este un alt roman de dragoste celebru, despre care se tot scrie că face parte dintre cele mai frumoase povești scrise în ultimii ani. Poate că sunt eu mai greu de mulțumit sau poate că am citit prea multe cărți bune ca să mă mai las impresionată de orice (sau, din contră, poate am citit prea multe cărți proaste ), însă de această dată Murakami m-a lăsat rece. Povestea mi s-a părut trasă de păr și personajele ușor forțate, însă la fel ca și în cazul lui Shalimar Clovnul, romanul de față pare să fie total diferit de stilul tipic al autorului, ceea ce mă face să-i acord lui Murakami încă o șansă să mă impresioneze – asta și datoriă cărții despre alergat, căreia îi dau nota 10.

This River (Acest râu) de James Brown este o carte pe care am primit-o de la Goodreads, într-un concurs de popularizare a autorului destul de obscur la ora actuală. Este un roman autobiografic despre lupta lui Brown cu drogurile și alcoolul, despre dependența sub toate formele ei și slăbiciunile omenești, despre a cădea și a te ridica de fiecare dată, uneori mai puternic, alteori mai slab, însă de a nu renunța niciodată la viață și la lupta de supraviețuire.

 

 

 

Jane Eyre de Charlotte Bronte este una dintre acele povești clasice pe care toată lumea le cunoaște, însă pe care prea puțini le (mai) citesc. Știam nu doar cum începe, dar și cum se termină, însă mi-am propus pentru anul acesta să citesc nu doar romane care mă atrag, ci și opere care nu trebuie să lipsească de pe lista nimănui – iar aici intră, din nefericire, multă literatură victoriană. Spre deosebire de Wuthering Heights (La răscruce de vânturi) al surorii Emily Bronte, pe care o ador și aș citi-o de nenumărate ori, lui Jane Eyre îi lipsește intensitatea și spontaneitatea care ar putea să te fascineze, căci lucrurile se mișcă lent și plicticos, așa cum numai victorienii știau să își redea viețile în proză…

Life of Pi (Viața lui Pi) de Yann Martel se află undeva la granița dintre distopie și fabulă cu animale. Cu toate astea, nu e un roman pentru copii, în ciuda poveștii cu naufragiați care te-ar putea duce cu gândul la Robinson Crusoe sau poate chiar și la Călătoriile lui Gulliver. Și pentru că un paragraf nu ar fi niciodată suficient să rezume ideile esențiale ale romanului, promit să vorbesc mai pe larg despre cartea lui Martel într-un post viitor.

The Prince of Mist (Prințul ceții) de Carlos Ruiz Zafón a fost scris inițial ca un roman pentru adolescenți, însă popularitatea de care s-a bucurat l-a făcut celebru printre cititorii de toate vârstele. Pe Zafón l-am descoperit abia anul trecut când am citit Umbra vântului, cea mai cunoscută dintre operele scriitorului spaniol, iar stilul lui de a construi suspansul pagină cu pagină și de a introduce elemente magice și suprarealiste în fiecare dintre poveștile sale reușesc să te atragă ca un magnet. L-am citit într-o singură noapte și doar pentru că eram pe punctul de pierde avionul spre Polonia m-am îndurat să las ultimele 10 pagini pe mai târziu, deși mi-a părut tare rău că trebuie să mă desprind de atmosfera aceea de suspans și mister atât de bine regizată de Zafón.

Slaughterhouse Five or The Children’s Crusade (Abatorul cinci sau cruciada copiilor) de Kurt Vonnegut este o carte grea, mult prea grea pentru a fi descrisă în doar câteva cuvinte. În plus, Vonnegut trebuie descoperit în toate romanele sale, unul singur nu ar fi de ajuns pentru a putea spune că l-ai înțeles. Deși Abatorul are mai puțin de 200 de pagini, cred că aș avea nevoie de două ori mai multe de critică, iar după ce o să-mi fac “temele pentru acasă”, o să încerc să revin cu un post detaliat despre romanul anti-război al lui Vonnegut.

9 thoughts on “Lecturi de martie

  1. Probabil cea mai buna carte a lui Murakami este Cronica pasarii-arc, cred ca era mai bine daca incepeai cu ea.
    Iar Zafon e probabil cel mai bun autor (relativ) tanar pe care l-am citit. Pacat ca la noi nu s-au tradus inca romanele pentru copii/adolescenti.

  2. abatorul 5… trebuie recitita! candva dupa cativa ani, cand incepi sa uiti de ea, si poate dupa ce ai mai citit ceva de Vonnegut, oricum sunt de parere ca data viitoare o sa inteleg altceva, acum cel putin am prea multi nazisti (sau totalitarism) in cap (nici nu stiu ce sa citesc next de la el, chiar autorul si-a dat nota A+ la cartea asta, restul – ale lui – fiind sub ea, deci e de ales)

  3. Jane Eyre e una din cartile pe care mi-am luat-o de la anticariatul online recomandat de tine🙂 si abia astept s-o incep.
    Cat despre “Dragostea in vremea holerei”, eu am citit-o in 2006 si mi-a lasat o impresie diferita.
    Initial si eu fost tentata sa cred ca e doar un roman siropos pe tema “iubirea invinge”, insa modul in care el reuseste sa se apropie de ea prin acele scrisori, imi dovedeste ca iubeste o persoana pe care o cunoaste foarte bine, nu o iluzie, nu o himera din trecut. Cel putin eu asa am perceput romanul.

  4. @fleurdulys: Norwegian Wood era singura carte a lui Murakami pe care am gasit’o la biblioteca (a, noua mea politica e buy less books, borrow more :D), dar o sa incerc si altele! Iar Zafon mi se pare genial, pana si in romanele pt adolescenti, sunt convinsa ca o sa se traduca Prince of Mist si la noi, se bucura de prea mare succes international.

    @coolnewz: pai eu sunt norocoasa, m’am bucurat de mult timp liber in ultimul an si am incercat sa’l umplu cu carti🙂

    @Anda: si eu am ramas cu sentimentul ca Abatorul merge dincolo de ce am inteles eu la prima lectura, trebuie citita si recitita – si, din nou, critica, multa critica…

    @Monica: Jane Eyre face parte dintre romanele clasice, cred ca merita citita mai mult prin aceasta prisma…

  5. Sa citesti “Un veac de singuratate”, merita! Dar sa te pregatesti ca o sa iti mance nervii🙂. Si sa fii cu foaia si creionul in mana.

  6. @Tomata: cred ca o sa scriu despre Abator mai pe larg dupa ce citesc mai mult Vonnegut, simt ca o sa ma inspire mai bine…

    @Sasha: weird indeed!

    @Oana: mersi de recomandare, chiar sunt curioasa acum🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s