Despre cum a fost la Nuntă în Londra

Fie că ne place sau nu, fie că suntem fani înfocați ai monarhiei britanice sau, din contră, suntem contrariați de atenția obsesivă de care se bucură, nunta prințului cu Kate Middleton este până la urmă evenimentul anului. Și să fim serioși, dacă în 2010 am avut Campionatul Mondial de Fotbal, iar în 2012 urmează Olimpiadele de la Londra și Campionatul European din Polonia și Ucraina, 2011 ar fi fost un an gol fără Nuntă!

Ziua de 29 aprilie a fost, probabil, apogeul turistic al Londrei din acest an. Deși ceremonia oficială nu avea să înceapă decât la ora 11, pe la 7 orașul deja forfotea, în ciua faptului că a fost decretată zi de sărbătoare națională, motiv suficient să te țină în casă până mai târziu. Însă nu degeaba cine se trezește devreme departe ajunge (în față, mai exact), căci cele mai bune locuri de vizionat s-au ocupat chiar cu zile înainte. Cei care au vrut să prindă un colțișor chiar pe traseul oficial au petrecut câteva nopți bune pe margine, în frig și vânt, în așteptarea marelui eveniment.

Eu am ales să-mi petrec ziua în Hyde Park, unde au fost montate două ecrane imense pe care se putea urmări procesiunea difuzată de BBC în toată lumea. Organizatorii așteptau ca peste 200.000 de persoane să se strângă în parc pentru a sărbători fericitul eveniment și mulți dintre cei care au participat au ales să se îmbrace în ținute de gală, asemenea unor veritabili invitați de nuntă. Hyde Park a fost o paradă de rochii elegante, fracuri și pălării poate la fel de spectaculoase ca și cele afișate pe covorul roșu. Toată lumea stătea cuminte pe iarbă, de la copii de 1-2 ani până la bătrânei de 70, fluturând din stegulețe și savurându-și picnicul. De fiecare dată când un oaspete mai popular (Elton John ori soții Beckham) sosea la Westminster, mulțimea exploda în urale. Iar la venirea prinților și a reginei, toată lumea s-a ridicat în picioare și a început să cânte. Se vedea pe fețele tuturor cât erau de emoționați și de mândri să fie britanici, să fie acolo, să se bucure de un eveniment care a acordat publicului și poporului mai multă atenție ca niciodată.

Toată lumea a fost cu ochii pe vreme zile întregi înainte de nuntă pentru că aprilie este, de obicei, luna cea mai ploioasă din an în Anglia. Însă, de data asta, de mai bine de două săptămâni nu căzuse nici o picătură de ploaie și mulți englezi au trebuit să-și ude grădina pentru prima dată în această perioadă a anului. Joi au fost aproape 20 grade și soare de dimineața până seara, iar vineri înnorat și vânt. Nu știu cum ar fi arătat mulțimea de 200.000 oameni sub niște rafale serioase de ploaie, însă norocul a fost de partea noastră. În plus, nu e poveste ce s-a spus despre soarele care a strălucit dintre nori exact în momentul în care Will și Kate au spus ”da”, fie cineva acolo sus știe să controleze vremea cu maximă îndemânare, fie cineva și mai sus chiar îi iubește…

Și câteva fotografii despre cum a arătat Hyde Park pe parcursul zilei:

Sursa foto

5 thoughts on “Despre cum a fost la Nuntă în Londra

  1. super! cred ca a fost o atmosfera deosebita. nu m-a interesat subiectul insa sunt convins ca este un eveniment al zilelor noastre intr-un anume fel. Asta ca incerc sa-mi raspund daca m-as fi dus in Hyde Park, la Londra sa fi fost … In rest, imi inchipui ce preturi au fost pe la hoteluri zilele alea🙂 Cred ca Londra detine my personal record pentru cea mai mica toaleta din orice hotel vizitat vreodata.

  2. Ce mi-a placut este stilul englezesc la imbracaminte, simplu in aparenta dar foarte elegant…in rest… o frumoasa iluzie ‘vanduta’ multimii…:).

  3. hehe, au am fost vis-a-vis, pe partea cealalta a canalului. m-am speriat de isteria generala din jurul meu, imi dau seama ce a fost pe langa tine.

    sunt la curent fara sa vreau cu the best dressed, the worst dressed, detaliile despre rochie, chelia lui Will, inelul, sora s.a.m.d.
    se numeste spam informational😆😆 !!

    ma gandeam sa scriu o scrisoare “Dear Queen Mother, I am a bit disappointed, I feel some of my expectations have not been fulfilled.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s