Între a naște și a te naște

V-ați întrebat vreodată de ce verbul a naște poate căpăta sensuri noi atunci când este reflexiv, de ce a se naște diferă atât de mult de varianța lui inițială? Ce înseamnă, până la urmă, să fii născut și să te naști?

Eu am început să-mi pun astfel de întrebări datorită lui Marin Sorescu, căci nu mi-am mai putut scoate din minte cuvintele personajului său Iona, profetul înghițit de balena uriașă: “Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire, mai naște-mă o dată!” Ce ușor ar fi să-ți iei viața de la capăt atunci când ești nemulțumit de calea pe care ai ales-o sau de direcția către care te îndrepți, cu sau fără voia ta… Greșeala lui Iona e că nu i se adresează persoanei potrivite, căci o mamă nu poate decât să te ajute să vii pe lume, numai de tine depinde să și devii.

Saramago vorbește despre această diferență dintre a fi născut și a te naște: “Viețile nu încep atunci când oamenii se nasc, dacă ar fi așa fiecare zi ar fi o zi câștigată, viețile încep mai târziu, uneori prea târziu, ca să nu mai vorbim de cele care de-abia începute se și sfârșesc.” A te naște cu adevărat nu este atunci când respiri pentru întâia oară, proaspăt ieșit din pântecele mamei. Să te naști înseamnă de fapt să renaști, să devii mereu altcineva, cu fiecare pas mai aproape de acel cineva care își dorești cu adevărat să fii.

Ultimele cuvinte îi aparțin nimeni altuia decât columbianului Gabriel García Márquez: “Oamenii nu se nasc o dată și pentru totdeauna atunci când mamele lor le dau viață, ci viața îi obligă de fiecare dată să se nască ei înșiși.”

Cele trei opere citate mai sus sunt Iona de Marin Sorescu, Pluta de piatră de José Saramago și Dragostea în vremea holerei de Gabriel García Márquez.