Lecturi de aprilie și mai

Am avut niște ultime luni foarte pline de evenimente și schimbări, după care am intrat într-un ritm cât se poate de normal de muncă – normal însemnând de până la 6 zile pe săptămână, uneori de dimineața până a doua zi dimineața. Însă, din fericire, munca pe care o fac îmi permite să citesc – nu pe cât de mult mi-aș dori, însă suficient, mai ales dacă voi învăța să-mi și organizez timpul mai eficient. Am nici mai mult, nici mai puțin de 10 cărți pe care le-am strâns în aprilie și mai:

The Book of Other People este o colecție de povestiri editată de celebra Zadie Smith. 25 de scriitori de expresie engleză au răspuns invitației de a compune câte o scurtă povestire pentru un volum caritabil, tema fiind crearea unui personaj, poate cel mai important aspect al oricărei opere de ficțiune. Fiecare dintre scriitori are un talent înnăscut de a da naștere unei lumi vii și umane folosindu-se de cuvinte (sau imagini, în cazul povestirilor grafice). Cartea își propune de fapt să demonstreze că fiecare autor are propriile lui metode de a crea un personaj și că nu există o rețetă universal-valabilă pentru a da viață unui caracter de ficțiune. Unul din principalele motive pentru care volumul merită citit este numărul impresionant de scriitori foarte talentați pe care îi adună (cum ar fi Zadie Smith, Nick Hornby, A. L. Kennedy, David Mitchell și, preferatul meu, Hari Kunzru).

Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding este cel mai probabil o carte care nu are nevoie de prea multă introducere. Cu toții am văzut filmele (de vreo trei ori chiar, în cazul meu), nu ai des șansa să-i admiri pe Colin Firth și Hugh Grant pe același ecran! Deși povestea îmi era puțin spus cunoscută (îmi aminteam chiar și în ce cartiere londoneze locuiau personajele), am vrut neapărat să descopăr și stilul literar al lui Helen Fielding, să mă conving singură dacă nu doar povestea, dar și felul în care a fost scrisă, își merită titlul de best-seller. Concluzia e că Bridget Jones cartea e la fel de genială ca filmul! E incredibil de distractivă și de amuzantă prin ridicolul personajului și te captivează de la prima până la cea din urmă pagină.

Suflete moarte de Nikolai Gogol face parte din categoria clasicilor despre care se tot spune că nu ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui. Eu mi-am comandat-o de la Colțul Colecționarului și, acum după ce am citit-o, mă declar încântată că i-am găsit un loc pe raftul meu de cărți. E un roman care nu se lasă ușor descoperit, căci abia după ce îl citești până la capăt (deși povestea a rămas de fapt neterminată de către autor) și îți acorzi un răgaz pentru a rememora și mai ales regândi evenimentele și personajele, poți înțelege ce a vrut Gogol să transmită. Sufletele moarte le aparțin de fapt celor vii, orbiți de vicii și bogății, personajele construite de Gogol fiind o adevărată paradă a comediei umane, privită cu umor negru și ironie.

Animalul inimii de Herta Muller este o carte de citit într-o după-amiază și de înțeles într-o viață întreagă (sau poate nici măcar atunci). E atât de sumbră încât simți că și se strânge stomacul la fiecare frază citită și începi cumva să o iubești și să o urăști deopotrivă. Dacă Herta Muller și-a meritat Nobelul sau a fost doar o mișcare politică pornită de undeva de sus este mult prea discutabil. Dacă Herta Muller este măcar româncă să ne putem mândri cu ea cum ne place să facem cu Ionesco sau Cioran (care atunci când a părăsit țara s-a jurat că n-o să mai vorbească românește în vecii vecilor), este o altă întrebare cu iz politic. Povestea emigrării ei seamănă prea mult cu cea a altor intelectuali de seamă goniți de regim pe care pur și simplu nu-i poți învinui că au întors spatele unei țări care i-a persecutat. Animalul inimii e un roman care merită citit din infinite motive, dincolo de Nobel și de dilemele naționaliste, pentru a înțelege trecutul și pentru a te bucura că nu l-ai trăit tu însuți sau, în caz contrar, că a rămas în trecut.

Intermitențele morții de Jose Saramago este o meditație asupra morții – sau mai degrabă asupra ceea ce ar însemna lipsa ei. Sau, ironic spus, asupra rolului pe care îl are de fapt moartea în viața noastră. Într-o țară în care oamenii încetează să mai moară multe lucruri își ies din făgașul normal (de la dezechilibrarea sistemului medical până la falimentarea companiilor de pompe funebre). Însă cea mai mare nenorocire se abate de fapt asupra bisericii, care se află la un pas de destrămare, căci “fără moarte nu există înviere, și fără înviere nu există biserică”, frază care dovedește, încă o dată, de ce religia este opiumul popoarelor și de ce biserica este una dintre marile puteri ale lumii. “Religia este o chestiune pământească, nu are nimic de-a face cu cerul” mai spune Saramago și îmi pare imposibil de contrazis… Citiți și dați mai departe.

Brideshead Revisited (Întoarcere la Brideshead) de Evelyn Waugh se regăsește pe nenumărate liste ale celor mai bune romane întocmite de mai toate publicațiile de renume – Time Magazine, Telegraph sau BBC Big Read Top. Recunosc că acesta este principalul motiv pentru care am citit cartea, căci altfel poate că nici nu aș fi auzit de ea (și mărturisesc și că mi-am închipuit că Evelyn Waugh este femeie – căci ce bărbat respectabil ar putea răspunde la numele de Evelyn – dar m-am înșelat). Brideshead Revisited este un roman nostalgic și sentimental despre o lume aflată în pragul dispariției, aceea a aristocrației britanice înaintea primului război mondial.

 

Catch-22 de Joseph Heller e un soi de circ literar de cea mai înaltă clasă, un roman care a scris și rescris istoria, care e citit și recitit de generații întregi. Cartea vorbește, cu umor și ironie, despre ideea de război, despre ridicolul birocrației, despre nația americană și natura umană. Iar Heller este un maestru absolut al absurdului, care pare să atingă apogeul capitol după capitol, deși de cele mai multe ori nu știi dacă ar trebui să râzi sau să plângi – sau poate să râzi cu lacrimi, dar nu de bucurie… Despre Catch-22 (tradus, se pare, în limba română cu titlul Clenciul-22, cuvânt pe care mă jur că nu l-am auzit nici măcar o dată în cei mai bine de 24 ani de când sunt româncă) vreau să vorbesc mai pe larg în viitorul, sper eu, apropiat, căci merită mai mult decât o singură frază.

O Capitão dos Índios (Căpitanul indienilor) de Ana Lígia Lira este un roman pe care l-am citit ca să nu uit că mai știu, totuși, și ceva portugheză. Este povestea reală a unui evreu portughez care emigrează în Brazilia, unde contruiește un imperiu colonial deosebit de prosper, fiind unul dintre puținii europeni care au reușit să dezvolte o relație amiabilă cu nativii sud-americani.

 

 

 

 

Five People You Meet in Heaven (Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în rai) de Mitch Albom este genul acela de carte atât de frumoasă care te face să zâmbești de fiecare dată când îți amintești de ea. Ideea principală a romanului este aceea că viețile noastre sunt într-o strânsă legătură care ne influențează calea, chiar și atunci când este vorba de oameni care ne sunt complet străini. “Moartea nu doar ia pe cineva, ci lasă pe altcineva, și de-a lungul scurtei distanțe dintre a fi luat și a fi lăsat, viețile se schimbă.” Iar viața de după moarte nu este decât o etapă în care ni se dezvăluie ce a însemnat de fapt existența noastră, ce am realizat și cum i-am influențat pe cei pe lângă care am trecut, chiar și pentru câteva secunde.

 

The Color Purple (Culoarea purpurie) de Alice Walker este un roman despre culoare și despre ce înseamnă a fi de culoare într-o lume în care albul domină și predomină. Alice Walker, una dintre cele mai importante activiste afro-americane, spune povestea unei femei care luptă din răsputeri pentru o viață mai bună și mai liberă, care învață să se accepte pe sine și să-și urmeze visele.

2 thoughts on “Lecturi de aprilie și mai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s